Meci cu mingea găurită

Cum co­bori pa­­sarela se aude zgomotul produs de po­pi­ce­le izbite puternic de bilele grele și pe fundal un zum­zet ca de la o galerie obo­si­tă după o noapte de um­blat prin baruri. Pe partea stîngă se vede scris mare galben pe albastru „Arena po­pi­ce CFR”. Pentru că știu cum ara­tă popicele, dar nu cele ce­fe­riste, intru.

Pe holuri bărbați în training fac „o încălzire scurtă” pentru că într-o oră urmează meciul cu In­ter Petrila, iar unii încearcă să mai îngrașe porcul ridicînd niște greutăți de dimensiunile celor de la pufuleți cu surprize sau făcînd o fandare în fugă. Ei sînt „cei mai buni popicari din țară”, așa îmi zice ’nea Costică, lîngă care mă așez ca să vad cum bilele roșii aleargă nervoase să lovească popicele așezate pentru „execuție”.

Pe pistă nu e nici un fir de praf, strălucește, bilele la fel și totuși popica­rii ambelor echipe șterg obsesiv „min­gile” la fiecare atingere cu cîrpe roz sau cu tricoul din dotare. Toți cei care se antrenează pentru meci dau drumul la aer expirînd brusc de fiecare dată cînd aruncă bila pe culoarul albastru și o urmăresc atent pînă la capăt ca să tresară ridicînd umerii de par­că le-ar cădea în cap vreun popic. „Ia! Patru”, „Pac! Trei!”, „Ioi! Opt!”, „Da! Șapte!”, „Ha! Două”, și alte onomatopee urmate de ci­fre recitate pe un joc de glezne energic.

Popicele cad cum vrea patronul

De pe margine o voce băr­bă­teas­că ascuțită ca pentru un gît de fe­me­ie îi strigă pe toți pe nume la fie­care aruncătură trăind la intensitate ma­ximă fiecare popic izbit. E antre­no­rul. „Cred că îi țipă așa ca să nu uite ei cum îi cheamă că doar nu îți trebuie multă minte să arunci cu min­gioaca aia”, rî­de Andrei, un tî­năr ca­re e pen­tru pri­ma dată la un astfel de meci și ca­re ați­peș­­te din cinci în cinci mi­nu­te. Cu toată gă­lăgia adorm și cei doi copii din ultimul rînd chiar dacă tatăl em­patizează cu antre­no­rul.

Începe meciul, iar tribunele se aproape că se golesc pentru că cei mai mulți pleacă la fumat la intrarea principală. Unii se trezesc pentru der­by-ul popicarilor și doar arbitrul mai es­te plictisit pentru că e la a patra confruntare între cele două echipe și „știe dinainte cine cîștigă. Derby, dar za­ru­ri­le sînt aruncate dinainte. Ce crezi? E ca la fotbal, cine are bani mai mulți cîș­tigă”, îmi zice același Andrei care are „cunoștințe unde trebuie”.

Victor ILIE