Celor bolnavi de inimă

Dacă ne-am ghida după principiul „mai răruț, că-i mai drăguț”, totul ar merge de minune. Să ne uităm la co­piii care descoperă McDonald’s mai repede decît alfabetul, la doam­ne­­le care urmăresc telenovelele mai mult decît pe propriile fiice și la băr­bații care transformă cîrciumile într-un depozit monetar pe termen nedefinit.

În acest caz, relațiile sînt după chipul și asemănarea noastră și, din păcate, u­nii confundă devotamentul și loialita­tea cu un oracol strălucitor, de pe vre­mea adolescenței. Unde mai este far­mecul atunci cînd tu te prezinți în fa­ța persoanei iubite mai ceva decît un client la bancherul său, care deja-i știe toată povestea?

Oricît am rîde de clișeele pe care le aplicăm în aceste situații, ne este greu să acceptăm că unele dintre a­cestea ar putea fi adevărate. Nu degea­ba o bună parte din filmele care-ți cresc glucoza din sînge au drept povață „pă­strează ce-i mai bun pentru final”. De exemplu, bărbații din istoria lu­mii, pe vremea cruciadelor sau a răz­boa­ielor, erau plecați pe front luni sau ani întregi. Cînd să se certe mo­nar­hul cu regina sau cînd să o de­ca­pi­teze (cazul lui Henric al VIII-lea), da­că își împărțea timpul între arme și am­buscade? Mari surprize au avut și sol­dații care s-au întors, după în­che­ie­rea Primului Război Mondial, cînd și-au găsit nevestele în fostele lor lo­curi de muncă, prin fabrici și uzine. Poftim și emanciparea.

Distanța poate să strice relația doar dacă persoana iubită nu mai vrea. Cînd nu mai dorește, poate să stea și la un metru depărtare, că tot îl va pă­ră­si. Sîntem hulpavi, ca niște copii în fața unei vitrine cu ciocolată belgi­a­nă, atunci preferăm să sufocăm omul. Cei mici nu știu dacă pralinele-s mai bune decît batoanele, deci le iau pe toate. Poftim și cauza diabetului za­ha­rat.

George GURESCU