O semnătură care a declanșat furtuni

Ani de zile, mai precis vreo 19, s-a tot discutat, negociat și redactat do­­­cumentul semnat în 8 noiembrie la București, „Tratatul între Ro­mâ­nia și R. Moldova privind regimul fron­tierei de stat, colaborarea și asis­tența mutuală în probleme de fron­tieră”. Un nume lung, oarecum com­plicat, la care s-a ajuns în urma compromisului. Moldovenii au ținut să se numească tratat, deși el este un acord tehnic. Așa cum au subliniat toate părțile implicate, toții oficialii de ambele parți ale Prutului care au f­ăcut declarații pe această temă.

Anunțul privind semnarea, mo­men­tul ales, totul a făcut parte dintr-o strategie, menită să servească atît României, cât mai ales alianței a­fla­te la putere în Republica Mol­do­va. Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso a anunțat sem­­na­­rea tratatului, pentru a arăta ca documentul este sub umbrela UE, corespunde standardelor necesare atît aderării României la Schengen – să nu uităm îndemnul An­gelei Merkel spre încheierea acestui document –, iar UE transmite un semnal electoratului mol­do­vean: Alianța are sprijinul nostru, e bine să continue la putere. Tocmai de aceea momentul ales pentru sem­na­­re este chiar inainte de ale­ge­ri­le par­la­men­tare anticipate din Mol­do­va.

Opoziția comunistă de la Chi­și­nău s-a și grăbit să spună asta, acu­zînd Alianța pentru Integrare Eu­ro­peană, și în special pe premierul Vlad Filat, că a făcut un exercițiu de imagine, fără a fi mai atentă la con­ți­nu­tul documentului. Ceea ce co­mu­niștii știu este că acest document a fost negociat de ei ani de zile si are un conțínut tehnic. Ba mai mult, ministrul moldovean al Justiției, Ale­­xandru Tănase, spu­nea ca este sem­nat aproape în forma ne­gociată cu comuniștii în 2003. Lip­sesc, evident, conotațiile politice si istorice pe care Voronin vroia să le strecoare într-un document în ca­re nu-și aveau lo­cul.

La București, alte voci, alte cri­ti­ci. De ce, dacă este un document teh­nic, nu se numește acord, ci tratat? Unii, mai radicali și cu viziuni unioniste, susțin că documentul cons­fin­țeș­te ruptura Moldovei de România prin Pactul Ribbentrop-Molotov. Răs­punsurile sînt cunoscute, doar ca unii nu vor să recunoască evi­den­țe­le: am explicat la început compromisul pri­vind denumirea. Cît despre re­cu­noaș­terea frontierei, ea a fost re­cu­nos­cută încă din 1991, cînd Ro­mâ­nia a fost prima țara care a recunoscut independența Moldovei, în gra­ni­țele mostenite în urma di­zol­vă­rii URSS.

Semnarea tratatului ar trebui să ajute ambele țări. Rămâne însă de văzut dacă progresele din justiție, în­deplinirea măsurilor tehnice și lobby-ul tuturor instituțiilor ro­mâ­neș­ti vor fi în măsură să ducă la integrarea în Schnegen în luna martie.

De cealaltă parte, pe 28 noimebrie se va vedea dacă propaganda co­muniștilor – făcută prin proiecții de filme propagandistice in satele moldovenești – va avea efect. și dacă orgoliile politice ale membrilor Alianței – care îl suspectează orice gest al premierului Filat – vor putea fi temperate pentru ca Moldova să con­tinue cu o guvernare pro-europeană.

Anne-Marie BLAJAN