Două invitații la cinema

Să aduci oameni la cinema, în lo­cu­rile în care obișnuința de a vedea fil­me pe ecran mare a dispărut, echi­va­lea­ză cu a cuceri Everestul. Efortul e ma­re și deznodămîntul e incert. Într-un oraș ca Iașul, cu circa 70.000 de studenți, ci­nematografele ar trebui să duduie la fiecare proiecție, însă filmele rulează cel mai adesea ca la vizionările priva­te, cu cinci spectatori rătăciți prin sală. De ceva mai mulți plătitori de bilete au par­te multiplexurile, însă, dacă luăm în cal­cul numărul potențial de spectatori, a­vem viziunea hollywood-iană a unui mic dezastru.

Prin urmare, să lansezi două invita­ții la cinema în aceeași săptămînă în­seam­­nă să dai dovadă de naivitate ori de optimism exagerat. Sau de ambele. Așa­dar, dragi studenți, în așteptarea ce­lor două filme pe torrente, vă invităm să le savurați în toată frumusețea lor la cinema. De vineri, „Autobiografia lui Ni­colae Ceaușescu”, în regia lui An­drei Ujică, și „Portretul luptătorului la tinerețe” al lui Constantin Popescu vor rula la Cinema Victoria.

Andrei Ujică își va prezenta personal filmul, vineri seara, și va sta la dis­cuții cu spectatorii la finalul proiecției (sesiunile anterioare de Q&A s-au prelungit la București pînă aproape de miezul nopții).

„Autobiografia lui Nicolae Cea­u­șes­cu” are un destin fantastic și aici, și în afara țării, și va rămîne în istoria ci­ne­matografiei ca unul dintre filmele ca­re a schimbat percepția asupra felului în care imaginile de arhivă pot vorbi des­pre trecut. Regizorul construiește por­tretul dictatorului folosind imagi­ni­le de propagandă pe care el însuși le-a ce­rut și aprobat și dovedind că, în sta­rea lor pură, conțin propria contra­dic­ție.

Conducătorul mingii de volei

Pelicula se întinde ca un film mut, tra­versat din cînd în cînd de discursuri sau de melodii, fără comentarii sau voice-over. Nici nu e necesar să știi, în schema mare a filmului, cine sunt personajele din jurul lui Ceaușescu; ob­se­­dan­tă e senzația că ficțiunea în care a trăit el 25 de ani a fost întreținută de a­pla­uzele a milioane de oameni. Că fi­e­care dintre contextele în care îl vedem salutînd, vorbind, primind flori și strîn­geri de mînă seamănă cu o punere în scenă, o butaforie în spatele căreia se află cablurile, mașinăriile și oamenii ca­re asudă trăgînd sforile. Uluitoare este și magnitudinea cultului personalității în țările comuniste: Kim Jong-Il este un adevărat maestru al grandorii. Într-una dintre vizitele oficiale în Coreea de Nord, milioane de coreeni au format cu trupurile lor un imens show de propagandă care l-au lăsat mut pe Cea­ușescu (la întoarcere în țară, a încercat să-și imite maestrul).

Momentele în care Ceaușescu iese din rolul de conducător (pe care-l joa­că foarte profesionist, dat fiind bagajul li­mitat) sînt rare: cînd își îmbrățișează afectuos fiica, cînd joacă (prost) volei, cînd înoată cu Elena, cînd mîngîie un cîine sau stă de vorbă cu țăranii. Lui Cea­ușescu i s-a împlinit, se pare, do­rin­ța: posteritatea va trebui să se mul­țu­mească cu imaginea sa de tablou.

Tot despre o parte importantă a istoriei vorbește și „Portretul lup­tă­to­ru­lui la tinerețe”, debutul în lungmetraj al lui Constantin Popescu. O pro­ducție dificilă, cu 130 de actori și 400 de figuranți, „Portretul” încearcă să re­dea cu destulă fidelitate lupta partiza­ni­lor anticomuniști din gruparea lui Ion Gavrilă Ogoranu, în anii ’50. În nu­me­le unei idei și a speranței că salvatorii (americanii) vor înlătura noul re­gim comunist, cei 12 tineri (aproape toți studenți) și-au făcut rost de arme și au urcat în Munții Făgăraș, unde au re­zis­tat vreo 7 ani în condiții extrem de grele. Singurul care a supraviețuit, Ogo­ranu, a trăit ascuns timp de 27 de ani în pivnița unei case, și a murit la trei săptămîni după ce a aflat că se va face acest film. Următoarele două episoade din această trilogie vor vorbi despre Eli­zabeta Rizea și frații Arnăuțoiu. Subiectul este delicat și primele pro­tes­te împotriva lui au venit la Fes­ti­valul de la Berlin (unde filmul a avut premiera), cînd s-a cerut încetarea pro­iecțiilor pentru că filmul ar glorifica un fost legionar. Cei care protestau își ruinau propriile argumente re­cu­nos­cînd că, de fapt, nu văzuseră filmul.

Florentina CIUVERCĂ