Cavalerul Calificativ

Nu este Quijote, dar, asemeni lui, luptă zi de zi. Aproape că a a­juns să nu mai știe pentru ale cui vi­se dansează. Merge înainte, în miș­ca­rea de accesiune, pornită de aca­să.

Nu ar putea fi altfel, cu mama ca­re păstrează cu pioșenie toate car­ne­tele sub fața de masă din odaia ma­re. Nu a vrut să-l asculte, să le dea pe foc. Modelul floral al mesei s-a schimbat demult, dar foile ce a­dună în stol calificativele, au în­găl­be­nit doar o țîră. Coronițele s-au a­du­nat veștejite, să țină de urât bu­su­io­cului din fereastră. Acum n-o poa­te dezamăgi. Și nici pe ăia mici de a­ca­să, care mai au puțin și-i spun ne­nea. Bursa lui e parte din traiul lor. Duce în continuare cruciadele no­te­lor. Se războiește cu profii, colegii îl invidiază, alții poate îl disprețuiesc. E obișnuit să dea din cap afirmativ și să studieze atent fizionomiile, să citească caractere.

Este vital să știe ce trebuie să dea fiecăruia, înainte ca aceștia să a­pu­ce să ceară. Stă nopțile pitit sub pla­pumă, să nu-l vadă colegii care se uită rîzînd in hohote la ultima co­medie americană. E sătul de mersul prin anticariate, sătul și de a lua de bune toate ideile profului Socrate. Adoarme nu cu basme­le românilor, ca în co­pi­lă­rie, ci cu Kant și Proust. Se trezește dîrdîind, înghețat și mort de foame alături de Dostoievski. Se pregătește temeinic în duelul cu monș­trii nu atît ai ra­ți­u­nii, cît ai do­rin­ței de a poseda su­per­calificative.

Nu știe ce va fi după acest ultim sta­giu de învățătură, dar se agață de el ca de ultima gură de aer. S-a prins strîns de vîrful de sus al scării și stă chircit în bătaia vântului cu iz de probleme.

Irina GOCIMAN