Averea lui: meteoriții

Ține în mînă cîte o bucată din spațiu în fiecare zi și nu i se mai pa­re extraordinar. Nu-și amintește să-și fi dorit vreodată să se facă astrona­ut, însă i-a plăcut geologia atît de tare, încît după două facultăți, prima în In­stalații și a doua în Automatică, s-a decis să mai facă una, pentru sufletul lui.

„Primul meu meteorit a fost un Gibeon, octaedrit fin, metalic, căzut în Namibia, care avea 50 de grame. L-am cumpărat prin poștă în 1994 de la un colecționar din Alaska pe cîți­va dolari. Așa am ajuns să am peste 1000 de bucăți, toate cu certificate de autentificare internațională însă ma­jo­ritatea sînt găsiți de mine”, măr­tu­ri­sește cercetătorul.

Răzvan știe viața fiecărei pietre din colecția personală. Pe mulți dintre ei a dat bani grei și spune cu umor că dacă ar fi să-și vîndă toți meteoriții și-ar cumpăra casă în centrul Pa­ri­su­lui. „Cel mai scump meteorit pe ca­re l-am vîndut a fost un achondrit ne­gru­pat, de origine asteroidală, pe care l-am dat cu 800 de euro gramul. Iar cel mai scump cumpărat de mine a fost un meteorit marțian, pe care am dat un preț echivalent a 3000 de eu­ro pe gram. Nu este o afacere de­oa­re­ce nu caut să fac bani din asta, am o fir­mă de construcții de care mă ocup și din asta trăiesc”. Este singurul ro­mân care a intrat în Asociația Inter­na­țio­nală a Colecționarilor de Mete­o­riți și a adunat peste 1.000 de roci ex­tra­terestre, majoritatea găsite în Saha­ra. Spune că România nu este țara pro­pice pentru cercetările lui. Și-a pe­trecut mult timp căutînd meteoriți în Africa de Sud și Sahara, ultimul loc fiind cel de care s-a atașat involuntar.

Clasificările meteoriților și le fa­ce la Northern Arizona Uni­ver­si­ty (Universitatea din Arizona de Nord), deoarece în laboratorele din Europa durează prea multe zile. În România este prea scumpă cerceta­rea și este primitivă, la Cluj o analiză a unui meteorit cu izotopi costă cî­te­va mii de euro pe izotop, după spusele aces­tuia, și nu merită. „În Sahara me­dia căderii este de 10 meteroriți pe ki­lometrul pătrat, pe timpul geologic pe care ni-l permite regiunea. Ei pot fi mai mulți, pentru că pînă la urmă și acolo se distrug, însă totuși se păs­trează cel mai bine”.

În ultima expediție din 2009 a găsit cel mai mare meteorit al anului, o chondrită topită la impact de 22 de grame, însă nu este nici pe de­par­te cea mai mare din colecția lui. Are meteoriți și de cîteva kilograme, iar dacă sînt lunari sau marțieni, atunci sînt cu atît mai importanți, deoarece aceștia sînt cei mai scumpi și cei mai rari. Meteoritul lui preferat este unul metalic din care laponii pe vremuri își făceau arme.

Paula SCÎNTEIANU