Cu mîinile afară

Pentru cele trei ore petrecute în pi­cioare, pe străzile din Broadway, americanii sînt în stare să vină din statele îndepărtate, cu noap­tea în cap, cît să prindă un loc în față. Pa­ra­da organizată de Macy’s în fi­e­ca­re an pentru Ziua Recunoștinței îi adună pe toți aceștia la un loc, pen­tru a se uita la niște baloane su­pra­dimenasionate cu personaje din de­sene animate sau filme. Apoi, pe data de 4 iulie, își sărbătoresc țara printr-un continuu foc de artificii, de dimineață pînă seara.

Pentru a­me­ricani, adeseori patriotismul se confundă, într-un mod bizar, cu fes­tivismul, petrecerea și mesele a­bun­dente. Este una din cele mai di­verse nații, unde nu poți vorbi des­pre hispanici ca minoritate la fel ca-n cazul maghiarilor din România, și totuși printre toate cu­lturile adunate în acel melting point, aceștia reușesc să-și poarte cu mîn­drie zilele de săr­bă­toa­re națională.

De fiecare dată, de 1 decembri­e participăm mai degrabă la o în­mor­mîntare națională, unde, în loc de cortegiu, apar soldații, armata și po­li­ticienii care pun acele co­roa­ne în cinstea spiritului nostru de­mult apus. Nu cer artificii și curcani oferiți pe post de pomană e­lec­torală (doar avem fasolea cu cio­lan), dar în loc să-i vedem cum își duc mîna la piept, în direcția gre­șită, mai bine am ră­mî­ne în fața te­levizorului să ne ui­tăm la Pro TV, doar fac o treabă mai bună.

Dar noi uităm pînă la urmă să ne bucurăm de ceea ce avem. În a­ceas­tă zi nu spun că trebuie să în­chi­dem ochii la toate neroziile pe ca­re le auzim și le trăim, însă, se­ri­os, țara chiar nu se pune la cale în o­rele cu audiență mare. Nu cred că vom „da mînă cu mînă”, însă mă­car să le scoatem naibii din buzunar și să dansăm singuri pe acolo, dacă nu vrem să facem o horă.

George GURESCU