Ușor, cu ciomagul în termopan
1001 de chipuri 7 decembrie 2010 Niciun comentariu la Ușor, cu ciomagul în termopan 2„Să nu vă prindă întunericul pe-aici. Să mă pomeniți ca pe un om bătrîn” îmi spune ’nea Octav care nici nu-i prea bătrîn. N-a apucat încă 60 de ani. În schimb, e rotund și încruntat. Coboară cu oile și caprele sale pe care le-a adus în Tabăra, din Trifești, sate înșirate de-a lungul Prutului. „De necaz, le-am adus. Să vadă ce stînă e aici.”
Nu ca a lui. Cea de-aici are geamuri de termopan și oile molfăie un nutreț uscat prin care nu suflă vîntul. „Eu sînt oier, nu cioban” își frămîntă cuvintele ascuțit un băiat cu o șapcă strîmbă. Plesnește din cînd în cînd animalele, numai așa, să nu se plictisească în arestul acesta modern. Dobitoacele privesc însă liniștite soarele de-afară și împing cu botul pereții. „Murdăresc”, mai pufnește băiatul și își bagă o unghie între dinți, privind alături de ele același soare care se izbește-n zăpadă.
Cub de sticlă și oi
„Aistea sînt oi fără cioban, că așa stînă merge singură. Niculcea, omul ei, apăi de-acela cum poți să spui că e cioban?”, oftează ’nea Octav vînturînd cu-o nuia cele zece oi și două capre ale sale pe care le-a adus în vizită. Vrea să se lase „de ciobănit”. Stîna lui din Trifești n-are decît o colibă și-un staul cu paie. Acum, oamenii și-au luat acasă animalele, să le ierneze. El a rămas cu ale lui să vînture paiele și să pornească încet ca în pelerinaj spre acel „lucru frumos, această construcție cu cap”. Stîna lui de vară are s-o închidă de tot. Nu el, „da’ drăcia asta de Europeană, mama ei de Europă. Că din ciobani vrea să facă manageri!” și scuipă a necaz. Se împotmolește în vorbe și respiră cu aburi încolăciți în mustăți.” Să nu credeți că eu nu știu că Pămîntul e lat.” Mai scuipă o dată și strînge pumnul ca un condamnat. „Eu mă uit la țara asta ca la vitrină. Mă strînge în spate că are grijă de dobitoace da’ de oameni n-are. Iaca, cogemitea de termopan pentru oi și înăuntru tot omu-i animal, spurcat de-o bîtă, că termopanu’ ține de cald la oi, da’ la oameni nu le bagă minte în cap. Mintea intră în cap numai din cer, vara cînd înveți constelațiile și-asculți cîinii”. Așa a învățat el „să ciobănească”, la 14 ani.
Apoi s-a făcut om învățat. „Liceul l-am terminat în București. După aia, m-am făcut paznic la o unitate militară de pe-acolo. Am stat mulți ani, pînă-n ’98”. Atunci i-a murit tatăl „și n-am mai stat. Că el mă voia acolo, în capitală. Da’ eu voiam să mă uit la cer. Dac-o murit, nici eu n-am mai rămas. Am vrut să mă apuc să transhumez. Da’ de-acuma, iaca că nici la stînă nu-i mai bine ca-n București” și omul blestemă oile din cubul de sticlă să fie „slabe și triste ca țara asta fără minte”.
Oana OLARIU
Adaugă un comentariu