Gînduri amestecate (I)

– Istoricul Timothy Garton Ash scrie în „The Guardian” des­pre documentele WikiLeaks: „E visul istoricului. E coșmarul diplomatului. În mod normal, un istoric trebu­ie să aștepte 20 sau 30 de ani pentru ca astfel de comori să ajungă la el.

În acest caz, cele mai recente te­le­gra­me sînt de vreo 30 de săptămîni. Și ce comoară e aici!”. În „Pravda” ru­sească, cu aceeași ocazie, editorul Da­vid R. Hoffman răsucește cu­ți­tul în rana diplomației americane: „Vreau să cred că aceste documen­te vor schimba America în bine. Fără îndoială însă, trecutul se va repeta: cei care expun crimele guvernului vor fi persecutați și etichetați drept criminali; vor fi create noi legi ca­re să închidă gura disidenților; (…) și se vor găsi noi căi pentru a acoperi adevărul”. Putem s-o luăm ca pe o mostră de umor rusesc.

– E plină țara de patrioți de-o zi. Sînt cei cărora mai tot anul le mijește un zîmbet cînd vorbesc des­pre Românica – există și varianta cu „k” –, care se întrec să acuze le­nea, prostia, manelismul, în general micimea conaționalilor și care abia așteaptă să plece unde or vedea cu ochii, poate chiar la anul. Pe 1 De­cembrie, mai toți își pun steagul Ro­mâniei la poza de profil de pe Face­book și împart cu generozitate link-uri cu „Treceți batalioane române Car­pații”. După acest tur de forță al kitch-ului, se întorc în Ro­mâ­nica. N-am auzit cuvînt mai urît.

– Șeful administrației de la Krem­lin, Serghei Narîșkin, a ate­ri­zat sîmbătă noapte la Chișinău, pentru a se întîlni cu trei dintre lide­rii partidelor din noul Parlament. Numai premierul Vlad Filat – lide­rul celui de-al doilea partid ca mă­rime după comuniști – a fost lăsat de­­oparte. Moscova pare să fi re­nun­țat la orice urmă de discreție și se aruncă în vîrtejul negocierilor post-electorale. Formula agreată de Fe­de­rația Rusă – o coaliție între de­mo­crații lui Marian Lupu și co­mu­niști – e însă minată de dezvăluirea privind oferta lui Vladimir Vo­ro­nin către fostul său discipol: zece mili­oa­ne de euro pentru ca Lupu să se întoarcă printre „roșii”. În momentul de față, dacă Lupu face acest pas, pe el va scrie „vîndut”, și alături va fi trecut și prețul aproximativ.

– Covoare moi și tocite, în ca­re talpa să-și poată face culcuș de-o secundă. Scări cu balustradă, sub ca­re să se audă cîteva șoapte ale unui alt culoar, ale unui alt etaj. Pahare cu pi­cior, un miros ușor și amestecat de mîncare. Numere aurite la uși, și dincolo de ușă să aștepte un fri­gi­der mic, prosoape albe, șampoane la plic, săpunuri de-un deget și genți desfăcute pe jumătate. Minunea u­nui hotel nu-i legată de confort: pur și simplu, fiecare e-o viață de unică fo­­losință. Din cînd în cînd, omul are nevoie să ia cîte o viață cu îm­pru­mut, laolaltă cu o cheie nu­me­ro­tată.

Vlad ODOBESCU