Ziua unui ciudat „turnător”
Opinia de la centru 7 decembrie 2010 Niciun comentariu la Ziua unui ciudat „turnător” 0Trebuie să fi fost o zi destul de întunecată cea în care Julian Assange, cel mai căutat om al momentului, și cîțiva dintre colaboratorii WikiLeaks au ajuns în Reykjavik, Islanda. Vremea de acolo nu e printre cele mai prietenoase, e mai mereu plin de nori gri, dar ce loc mai bun pentru a pune la cale un atac împotriva armatei americane poți găsi în afară de ăsta?
Întuneric era, pe alocuri, și pe cerul Islandei, mai ales acolo unde vulcanul Eyjafjallajökull scuipa fum și cenușă, „întuneric” era și prin redacțiile lumii, prea ocupate să relateze cum traficul aerian a fost blocat de erupție ca să mai vadă dincolo de nor.
Acoperirea echipei era perfectă. Assange i-a spus proprietarului casei închiriate că echipa e una de ziariști veniți să scrie despre vulcan. A tras draperiile și s-a baricadat între programe de calculator. Abia a mîncat, a dormit sau a vorbit cu cei din preajmă. Revista „New Yorker” relatează momentul: în acel „buncăr” – Assange și ai săi au decriptat și editat, au curățat și potrivit pentru publicare un filmuleț numit „Crimă colaterală”.
În imaginile filmate de pe un elicopter de luptă american apărea cum piloții, cu aerul relaxat al unor jucători de „Counter Strike”, trăgeau la nimereală în ceea ce ei numeau „insurgenți”. Printre cei uciși: doi jurnaliști Reuters și cam toți civilii care s-au nimerit prin preajmă. Inclusiv niște copii aflați într-o dubiță sosită să ajute răniții. Filmul a fost lansat pe Internet, a stîrnit valuri. Și era încă devreme, „marea lovitură” cu telegramele diplomatice secrete publicate de WikiLeaks venea abia peste cîteva luni.
N-a fost de fapt decît o zi de muncă obișnuită pentru Julian Assange. Julian, un tip de 39 de ani, cu pielea de un alb ireal și o privire glacială care nu ascunde atîta simpatie pentru rasa umană încît să-și riște pielea în repetate rînduri publicînd informații clasificate. Un copil cîndva tîrît de părinții actori ai un teatru de amatori prin toată Australia, pe unde îi ducea munca. Școlit pe unde ateriza, mai mult de mamă, decît de profesori. Un adolescent care s-a apucat de spart site-uri, probabil dintr-un spirit dictat de viața fără prea multe reguli impusă de mic. Nimic nu anunța pe atunci că Julian avea să treacă pe lista „most wanted” a Interpol. Că va înfuria toți puternicii lumii. Discursul lui de acum e unul care repetă „vrem o societate mai bună”. Privirea devine prin fotografii un pic mai obosită, dar tonul de prin interviuri rămîne unul calm. E ceva eroic în toată imaginea asta și revista „Time” se pregătește să-l numească „omul anului”.
Rămîne totuși, cumva patetic, un mic eveniment conex. Mama lui Julian, Catherine, se plîngea zilele trecute la un post australian: „Să nu-l vînați. E băiat bun, multe sînt minciuni despre el”. Problemele din Coreea de Nord sau Iran păleau, uman și firesc, pentru cîteva secunde, într-o dramă de familie. Consecințele și dezbaterile se topeau aiurea și cumva ironic în grijile unei mame pentru un copil plecat de acasă.
Andrei UDIȘTEANU
Adaugă un comentariu