Sub zodia încăpățînării

Cînd m-am pornit dimineață spre facultate, mi-am pierdut che­i­le. Le-am găsit după o jumătate de o­ră de căutări, dar fără brelocul meu norocos din piele de crocodil amazo­nian. La curs am întîrziat o ju­mă­tate de oră. Mi-am turnat singur cenușă-n cap și, pentru că am spus adevărul, am pri­mit o invitație po­li­ticoasă să pă­ră­sesc sala, ex­pli­cîn­du-mi-se simplu să „caut minciuni mai puțin pe­nibile”.

Încercînd să-mi ascund roșeața din obraji în zăpada care se aș­ter­nea afară, m-am aruncat într-un ta­xi la prima intersecție. Acesta mer­gea încet prin furtuna ce se dez­lăn­țu­ise afară, pînă cînd a fost depășit de un Matiz, care a derapat și s-a prop­tit în portiera de pe par­tea șo­fe­rului unui Logan. O jumă­ta­te de o­ră de ambuteiaj și încă 15 minute de marș forțat prin frig.

În timp ce îmi scuturam ză­pa­da înfiptă printre șireturi, un bărbat în jur de 40 de ani s-a adăpostit de vîn­toasa de afară în holul de la in­tra­re al bibliotecii. Și-a scos pardesiul și pălăria cu bor din cap, și-a suflecat mînecile de la cămașă și a scos din servietă o pătură groasă și o mî­nă de ziare. Și-a așezat pătura în drep­tul scărilor, schimbînd un sa­lut discret din priviri cu portarul.

De la acesta din urmă aflu că vine acolo în fiecare iarnă, doar joi și vineri, de trei ani de zile. Cînd e­ra student, a găsit un anunț într-un ziar local: „În așteptarea celor care iubesc să citească sub fulgii de ză­pa­dă. Sînt în fiecare sfîrșit de săp­tă­mînă la bibliotecă”. Femeia ca­re a lăsat mesajul i-a devenit so­ți­e în cî­­teva luni și l-a făcut cel mai fe­ri­cit om din lume, însă după cîțiva ani a dispărut fără nici un cuvînt. De atunci, vine cu toate ziarele săp­tă­mî­nii în locul în care a cunoscut-o pentru prima dată.

Ajuns în sala de lectură mi-am găsit brelocul în țesătura gecii. L-am aruncat pe fereastră. Singurul lu­cru sigur despre noroc este că a­ces­ta se schimbă.

Cătălin HOPULELE