Piratul de pe Europeană

Ghiță are un microbuz verde mai bătrîn decît el, cu care duce în fiecare zi na­vetiștii din Mihoveni la Suceava pen­­­tru doar doi lei. Se trezește în fie­ca­re dimineață la aceeași oră, la patru fix, și, după ce bea cafeaua, iese la drum.

„Asta fac din ’90 încoace. E zonă bună că-s mulți care lucrează în oraș și nici o firmă nu a contractat lucrarea pî­nă acum”, spune el. Singurii lui duș­mani sînt cei de la Autoritatea Ru­tie­ră Română (ARR) pentru că nu are au­torizație de transport persoane. A gă­sit singur soluția și îmi povestește amu­zat cum le spune inspectorilor de la ARR cînd este oprit că cei din mașină sînt rude cu el sau prieteni pe care îi duce la cumpărături pentru că au praz­nic de pomenire a morților. „Ei mă știu, că de atîta timp fac traseul ăsta, dar n-au ce să facă. Uneori mai ies prin sat, nu pe europeană, dar alteori nici nu mă stin­gheresc”, îi place să își spună pirat.

Luni, de la prima oră, mașina e pli­nă. Pe scaunele din dreapta lui stau o fe­me­ie cu un copil mic în brațe cu soțul ei ca­re vorbește tare la telefon cu „fata a­ia mare care o rămas cu casa”. „Să nu uiți, ca da­ta trecută, să dai drumu’ la gă­ini și mîn­care, că o iei iară”, vorbește bărbatul ca pentru tot microbuzul. Nu se stin­ghe­­resc deloc, iar lui Ghiță îi vine să rîdă.

Clientul nostru, stăpînul nostru

În mașină, încă de la Mihoveni, mai rămîn doar trei locuri libere, iar din Șcheia mai urcă un bărbat care îi face pe toți să strîmbe din nas. Cine are, își pune o eșarfă pe față, iar domnișoara îm­brăcată lucios și cu multe paiete se chinuie să deschidă geamul.

Pe locurile din spate stă o pereche de liceeni care se pupă tot drumul și cînd nu fac asta, stau cu fețele alipite. „Diseară ieși la discotecă, nu? Așa a rămas”, și încep să rîdă de cît de tare s-au îmbătat cînd au fost ultima oa­ră la discoteca din grajdurile CAP-ului de la Pătrăuți, o comună din apropiere. La radioul răgușit, pe Kiss FM, cîntă o vedetă de talie inter­na­țio­na­lă din Ro­mâ­nia și amîndoi dau ritmic din cap sa­vu­rînd hitul. Nu știu dacă e de la Inna sau de la căștile care îi țin conectați.

În Suceava îl întreb dacă a simțit mirosul din mașină și a rîs, „dom’le, pe mine nu mă interesează dacă omul se spală sau nu. Mie mi-a dat banii și l-am dus pînă unde a vrut”.

Victor ILIE