Minte-mă pe bani frumoși
Mai plați ca ecranul 18 ianuarie 2011 Niciun comentariu la Minte-mă pe bani frumoși 0Cui îi plac testele? Dar dacă testul îți arată nivelul de umor? Cu atît mai puțin ne-ar plăcea. Cine ar vrea să afle că ai găsi mai curînd acul în carul cu fîn, decît hazul la el? Emisiunea „Faci față, faci bani”, difuzată în fiecare luni pe Kanal D, testează tocmai cotele pînă la care poate ajunge umorul, atunci cînd ești pus în situații extreme.
Comanda „urmează instrucțiunile!” nu vă învață să asamblați un cort sau să montați vreo chiuvetă, aceasta este regula de bază a emisiunii. Cei doi realizatori, Ovidiu Niculescu și Vlad Gorneanu, își aleg victimele în baruri și le „suflă” în cască concurenților ce indicații să urmeze orbește, chiar dacă uneori ceea ce li se spune frizează ridicolul. Concursul are cinci runde de minciuni, iar după fiecare dintre ele, candidatul primește o sumă de bani, premiul cel mare fiind de 1500 de lei. Chiar dacă nu ești politician, e de ajuns ca minciuna ta să se înscrie în competiția celor mai lungi picioare pentru a participa la emisiune.
Și nu e ușor deloc să îți minți prietenul că îl înșeli de o lună cu Cornel Păsat și că o să faci striptease în trupa lui, să îi mărturisești tatălui tău că ești distribuitoare de marijuana sau că practici masajul erotic și de mîine vrei sa îți aduci clienții acasă, dar niciodată mai mult de șase-șapte pe noapte. Dar dacă treci testul de rezistență în fața reacțiilor persoanelor dragi, minciuna îți va fi răsplătită. De la introdus cuvinte bizare în conversație, la complimentat aproapele spunîndu-i că „se îmbracă la fel cu un țăran” sau ca o „pațachină”, introdus grisine în nas și alte gesturi de evitat în public, veți fi uimiți cîte lucruri sunt dispuși oamenii să facă pentru cîteva sute de lei. Ovidiu și Vlad se întrec în provocări lansate concurenților, care de care mai năstrușnică.
O soție află că este înșelată și, colac peste pupăză, soțul insistă să îi prezinte amanta. Toată supărarea i se topește într-un zîmbet doar atunci cînd prezentatorii îi pun în mînă vraful de bani. Cînd știu că premiul îi așteaptă la final, parcă e mai ușor să calce cu bocancii plini de noroi peste bunele maniere sau sentimentele celor cărora le este destinată farsa.
Unii încă își construiesc altare pentru bani, iar în emisiunea „Faci față, faci bani” sînt surprinși în momentul în care se pune reflectorul pe altar. Să nu-i blamăm pe concurenții emisiunii pentru că mint contra cost, mai degrabă să aruncăm cu pietre în cei care ne mint gratuit sau pe banii noștri.
Ramona BALABAN
Adaugă un comentariu