Boala colecționatului

La intrare e o ușă de tablă rugi­ni­tă pe la colțuri. „Nu vă speriați, s-a stricat un pic yala și am eu o combinație, tre­buie să bag un pic mîna într-o anumită poziție”, se scuză Cristi și își dojenește ușa cu cîteva vorbe spuse printre dinți. Înăuntru nu se văd pe­re­ții, sînt tapetați cu sute de cutii puse una peste alta. Sîntem în depozitul dom­­nului inginer Cristi, printre co­lec­ții adunate în mai bine de 40 de ani.

„Colecționez conștient de pe la șapte ani. Aici am cutii de chibrituri din anii ’50, mai sus sînt permise vechi de conducere din vremea comunistă, în cutiile alea sînt jucării. Uite, ăstea sînt niște albume pe care le-am cum­pă­rat dintr-un tîrg, au fotografii pe care și le-a făcut cineva de-a lungul vieții. E un francez care s-a născut pe la începutul lui 1900”, își prezintă Cris­ti în mare 1% din colecții. „Boala” a moștenit-o de la tatăl său și el un co­lec­ționar împătimit. Nu ia la întîm­pla­re orice și cunoaște în detaliu istoria fiecărui obiect din colecție. Cel mai mult ține la jucării, în special la cele românești pe care le-a găsit destul de greu, iar ca să facă una bună a trebuit să cumpere trei.

Monopoly – Gospodarul comuniștilor

A adunat peste 10.000 și se gîndește să deschidă chiar un muzeu. „Nu există o istorie a jucăriilor făcute pe timpul comunismului. Încerc să gă­sesc date prin arhivele fabricilor, în­să nu e foarte ușor, odată cu în­chi­de­rea lor, au dispărut. De exemplu, pu­ți­ni știu că pe vremea comuniștilor se vindea și în România, Monopoly, un joc considerat „nepotrivit” de comuniști. Însă ei l-au preluat și l-au adaptat, au schimbat băncile cu CEC-ul și a devenit din Monopoly – Gos­po­da­rul”, știe colecționarul Cristi. Una din­tre cele mai vechi jucării pe care o are este o făbricuță de pe la 1900. „Mi-a dat-o un medic din Brașov, tatăl lui a avut-o. Era foarte interesantă, fun­cțio­na cu spirt, făcea abur și acționa un sis­tem mecanic care punea în mișcare de exemplu un muncitor care bătea cu ciocanul la piatră”, explică Cristi.

Despre vînzarea jucăriilor nu se poa­te discuta. Au fost cîțiva care au întrebat timid cam cît ar costa, însă nu le-a dat niciun răspuns, se fac doar schim­buri.

Casa Poporului a crescut numărul colecțiilor

Valoarea colecțiilor sale spune că nu a stat niciodată să le calculeze și crede că această va crește cu timpul. „La noi, cum aude cîte o explicație despre un obiect mai vechi pe care îl are din întîmplare prin casă, cum se a­pucă să-l scoată la vînzare cu prețuri mai scumpe decît valorează aurul”, crede colecționarul. În fiecare săp­tă­mî­nă, de cel puțin două ori bate tîr­gu­rile bucureștene de antichități. „έna­inte mergeam și prin țară, ajun­geam la Ploiești, chiar și la Cluj. Multe dintre obiecte au fost cumpărate de pe vremea lui Ceaușescu. Eu am co­pi­lă­rit în Rahova, iar în anii 80, cînd au început demolările pentru a se construi Casa Poporului, sute de oameni care aveau case în calea buldozerelor mergeau la tîrguri. Aveau podurile pline cu tot felul de lucruri pe care nu le mai puteau lua cu ei și le dă­deau”, își amintește inginerul.

Bani pentru a mai adăuga cîte o pie­să bună la colecție și-i cîștigă din­tr-un atelier de mobilă pe care îl are împreună cu un prieten. Din cauza cri­zei economice, anul trecut a mers des­tul de slab și speră ca în 2011 să mear­gă mai bine, iar în paralel cu lucrările să crească și colecțiile. Și dacă s-ar putea, să facă cîte un muzeu pentru fiecare.

Ionuț FANTAZIU