Transparența TVR. Se poate, dar se vrea?

De ce este atât de hulită televizi­u­nea publică? Doar din cauza cali­tății pro­gramelor? Nicidecum. Un intens e­­xer­cițiu de transparență reală ar schimba puternic imaginea îm­bîc­si­tă a ca­­na­le­lor publice. Nici nu este atît de com­plicat.

Ce știm despre TVR? Cum este organizată? Cum sînt numiți șefii in­sti­tuției? Legea de funcționare pre­vede principiile, dar practica nu se pupă prea bine cu teoria. I­ne­vi­ta­bil, la fi­ecare președinte al TVR, jo­curi as­cunse marelui public au dictat nu­­mi­rea acestuia. Aceleași jocuri de cu­li­se stau și în spatele numirii Con­si­liului de Administrație. Știe cineva, exact, de ce un partid anume a pro­­pus pe cineva? Mergem pe traseul „fabricii” TVR și ne pierdem în ițe în­­curcate. Cum se cheltuiesc banii te­le­vi­ziunii publice? Ex­plicațiile șefilor se pierd, în cel mai bun caz, în tabele în­tor­tocheate din ra­por­tul anual de acti­vi­tate. Alteori, mai sim­plu se in­vo­că, sec, confiden­ți­a­li­ta­tea unui contract. „Nu putem spune cît a costat un film sau un meci, este confidențial”. Prețurile reale ale unor a­chi­ziții se pierd laolaltă cu alte „chel­tuieli cu pro­gramele”. Ne a­jun­ge, nu ne trebu­ie mai mult. Dacă a­na­lizăm politica editorială, situația es­te și mai „mocirloasă”. Numărăm in­vitații din emisiuni și culoarea lor po­litică, citim printre rînduri știrile, apoi ne uităm la cine conduce acest de­partament cheie (in­di­ferent de pe­ri­oadă, nu mă refer la situația de acum).

Și atunci, ce știm despre televi­ziu­nea publică? Știm că are o condu­ce­re nu­mită pe niște algoritmi politici (dar nu știm subtilitățile acestor algoritmi). Știm că o anume configurație sau un anume context politic se simte în TVR (dar nu ne este clar cum).

Știm că televiziunea încasează bani din taxă (un lucru vital pentru o televiziune publică reală), dar nu știm pe ce îi cheltuiește. Și mai știm că parlamentul poate schimba în to­ta­litate conducerea, respingând pur și simplu raportul de activitate (fără să știm pe ce criterii). Cine ar avea in­teres ca televi­ziunea să fie cu ad­e­vă­rat o instituție transparentă? Po­li­ti­cienii, ca să aflăm toate de­de­sub­tu­rile și să pu­tem descifra încurca­tele jo­curi de putere? Managerii, ca să își de­voa­le­ze toate contractele, mai mult sau mai puțin corecte? Nu. In­teresul este al nostru, al publicului. Dar noi sîn­tem doar buni să plă­tim o taxă. Nu este de ajuns?

Vulnerabilitatea TVR vine și din lipsa de transparență a mamutului cu 3.300 de angajați. Opacitatea ține publicul la distanță. Iar publicul este capitalul de forță al oricărei instituții media.

Petrișor OBAE