Regina se lasă așteptată

Trei cronicari ai Apocalipsei, prin­tre care și un psiholog, dezbat într-un studio de televiziune nenorocirea. Pre­cipitată ca și cum dezastrul e la zece metri de Piața Presei Libere, modera­toarea așteaptă „în cască” întrebările des­pre „dezastrul care a zguduit lu­mea”. „Doamna psiholog, ce credeți că este acum în sufletul japonezilor?” O tăcere de cîteva secunde scufundă stu­dioul într-un previzibil care nu poa­te fi evitat. Psiholoaga face ochii mari și se uită cînd la moderatoare, cînd la cameră.

Venise la televizor, cum a­veam să aflăm mai tîrziu, pentru a dezbate o al­tă problemă, mult mai spumoasă și, oa­recum, una pentru care se pre­gă­ti­se ce­va timp înainte: un divorț în ca­re păr­ți­le, atît de cunoscute în Ro­mâ­ni­a, îți dau voie să vorbești încontinuu, fără să repeți vreo idee. „Vor trece și peste asta. Japonezii sînt un popor încercat”, opinează psiholoaga, în timp ce pe ecran se derulează cel mai odios film de groază: zeci de mașini, de avi­oane, de case, de vapoare care, vă­zu­te dintr-un elicopter, se scaldă ca niște rățuște din plastic într-o cadă de baie. „E din cauza Lunei? A Soarelui?”, în­trea­bă fără adresant moderatoarea, dar nimeni nu se pregătește să răs­pun­dă.

Într-o fereastră mică a ecranului, în di­rect prin Internet, apare Mihaela. O româncă măritată în Japonia, pe care dezastrul n-a lăsat-o să-și anun­țe familia prin telefon că e bine. Că în­că mai are o casă în care poate dormi li­niș­tită. A apelat la televiziune să le spu­nă părinților că ce văd la televizor e un pic departe de orașul în care stă. Și, încă o dată, că e bine. „Păi, ce să fa­cem? Soțul e la serviciu, lucrurile nu s-au schimbat aici, unde stăm noi. Co­piii nu merg azi la școală, că e sîm­bă­tă. Nu, nu se aud sirene, nici de eva­cuat nu ne-a evacuat nimeni”, răs­pun­de femeia întrebărilor moderatoarei, ca­re poate auzi și poate vedea că Mi­ha­e­la e bine-merci acasă, unde e liniște, iar televizoarele, din nevoia de a se păzi de groaza știrilor, sînt închise. „Să nu se sperie românii care au rude aici. Totul e sub control”, a încheiat ro­mân­ca, iar imediat după un invitat, care stă comod într-un scaun, o ceartă că nu vede dimensiunile dezastrului. În cî­te­va minute, femeia care și-a luat ro­lul de corespondent al Apocalipsei – care nu este –, se mută în direct la altă televiziune. Aceleași întrebări străbat Internetul.

Dilema darelor cenușii

Mihaela nu pare să fi obosit să re­pete la nesfîrșit că soțul e la serviciu, copiii sînt acasă. Nu-i evacuează ni­meni, iar orașul e cufundat în zgomotul zilnic al traficului și nu al si­re­ne­lor. Totul pare să se schimbe cîteva ore mai tîrziu, la buletinele de seară. Mi­ha­ela e din nou la televizor, cîte cinci minute la fiecare post. Venise vremea să dea socoteală. „Ce faceți în Ja­po­ni­a? Cînd v-ați căsătorit? Unde l-ați cu­nos­cut pe soțul dumneavoastră? Da’ cîți ani are și unde lucrează?” Sînt întrebările care într-adevăr contează într-un jurnal de la care te aștepți la orice altceva decît povești de dra­gos­te. Românii apar unul cîte unul la te­le­vizor. Brokeri, ingineri, calculatoriști – toți își văd de treabă și „dau asigurări că totul este bine”. Antrenați să privească nenorocirea ca pe trecut, românii de acolo o digeră altfel.

Orice scapă de sub control în fața panicii știrilor din România, care storc orice plecat de acasă de cuvinte grele și triste. La Breaking News, un reactor nuclear stă să pocnească, iar dîre cenușii se preling pe cerul Japoniei. E fum sau e abur, doamnă Mihaela?

Ionela SĂVESCU