Isi pun adolescenta de git

Ginditi-va ca o lama fina, cu care tata isi ia surplusul de par de pe fata, v-ar atinge usor, apoi din ce in ce mai tare, pina la profunzime, ca intr-un cintec, minuta firava, de care abia se tin cinci bratari negre, la moda. Apoi, imaginati-va cum pamintul nu va mai este sprijin, cum cadeti repede, repede in gol, nici o stea nu va agata camasa de copil fraged, nici luna nu va prinde de o mina. Cadeti si cadeti pina totul se sfirseste. Ginditi-va ca lanturile groase v-ar ajunge pina la sternocleidomastoidian, v-ar lasa fara grai, v-ar amuti pe vecie.

Apoi, aveti in fata un tarim verde, cu fluturi si o pata galbena pe cer, si de pe un drum prafos se apropie un copil cu plete blonde, care n-a cunoscut pacatul vopsitului suvitelor. Copilul ala sinteti voi. Psihologia americana incepe mereu prin indemnul de a descoperi copilul din tine. Poate functioneaza si la voi, fiinte date cu negru pe la ochi. Voi,  cei care iubiti culorile inchise nu pentru ca subtiaza, cei carora va e frica sa fiti copii si care ascultati un anumit gen de muzica pe care o etichetati in modul cel mai rusinos ca fiind “Emo”, va rog trageti o raita prin albumul de familie. Bagati de seama, si mama, si tata, si fratele vostru mai mare au fost “Emo”. Se purtau bretoanele drepte, cozile de la ochii se indreptau curajos spre timple, negrul era culoarea neutra si eleganta, iar exagerarea era inca la inceput. Erau si ei mai emotivi, plingeau pe ascuns, poate aveau tendinte sinucigase pentru ca la televizor se puteau uita doar doua ore pe zi, pentru ca nu aveau voie sa umble cu PET-ul pe strada dupa ora opt seara. Poate le venea si lor sa omoare pe cineva. Deci, nu ati inventat voi nimic, imi pare rau sa v-o spun.

Oricum, solutia tot in voi se afla. Va treziti intr-o dimineata, va aplicati pe fata curata doua palme zdravene si o sa vedeti cum iubirea o sa mearga in inghitituri mici, iar neintelegerile cu mama o sa se duca cu o prajitura la cofetaria de pe colt.

Andreea ARCHIP