Ce te faci tu, Ianoș, cu Ardealul?

Ce să zică ungurii la 15 martie, cînd în acea zi  le-au fost executați ge­­neralii la 1848, și după ce au pierdut Ardealul de două ori, în alte zi­le și în alți ani? O dată în 1918, a do­ua oară după cel de-al Doilea Răz­boi Mon­­­dial.

Un tip cu repetate pro­ble­me la cap, din Miercurea Ciuc, s-a gîn­­dit el să-l spînzure postum pe A­vram Iancu. Tehnic vorbind, flă­că­ul nu poa­te fi acuzat de nimic. A spîn­­zu­rat o păpușă pe care a bo­te­zat-o Avram Iancu. Singurii specta­tori pe care i-a avut la această ce­re­­monie au fost cîțiva copii care au căs­cat gura la el, în timp ce adulții din oraș și-au văzut de alte treburi.

Ti­pul care l-a spînzurat pe Avram Ian­cu mi se pare o per­soană cu pro­ble­me psihice grave. Nu m-aș mira da­că anul viitor și-ar lua singur zi­le­le ca să pară un ma­ghiar căruia îi pa­să de soarta na­ți­ei dezlipite de la pa­tria mamă. Alt­fel, chiar și printre ma­ghiarii rezona­bili, ziua de 15 mar­tie nu-i un prilej de bucurie. Dar nici să-și smulgă și azi părul din cap de disperare. În 1987, mă duc în Un­ga­ria, ca tînăr scri­itor, la un schimb re­ci­proc. Adică din Un­ga­ria veneau niș­te scriitori ti­neri, iar din România se du­ceau cam tot atîția, ca să vadă și unii și al­­ții cum stă­teau lucrurile, din­co­­lo și din­­­coa­ce de Tisa. Era în no­iem­brie. Și mă în­tîlnesc cu niște scri­i­­tori ma­ghiari dintr-un oraș de pro­vin­cie. Eu într-un grup de scriitori ro­mâni, ei în gru­­­pul lor de scriitori. Vor­bim des­pre literatură cît vorbim și pe unul din­­tre ei îl umflă plînsul. Își a­dusese a­­minte că peste cîteva luni era 15 mar­­tie. Mai și băuserăm un vin ro­șu tă­­rișor. Ti­pul zice înlăcrimat: „Ne-ați luat Ardealul!” Eu, ca să-l ajut să-i trea­că plînsul: „Asta e, ce să-i faci?” Po­e­tul nu se lasă. Îi era mai bine Ar­dea­lului sub Ceaușescu de­­cît i-ar fi fost în Un­garia lui Ka­dar? În Un­ga­ria se gă­­sea de mînca­re, era lu­mi­nă și dacă nu-ți plăcea de Kadar, pu­teai s-o spui, fără să te sal­te Se­cu­ri­ta­tea.

Ce să-i zic poetului? Dacă era să discu­tăm despre Cea­­ușescu, era una, dacă vo­ia să dis­­cutăm despre Ar­­deal era alt­ceva. A­dică, mă-n­țe­legi, pînă la Ar­deal! Și azi regret că în discuția aceea nu i-am spus conlo­cutorului meu să ia Ar­dealul, ca să-i treacă plîn­­sul. Un Ardeal cu o ma­joritate ro­­mânească, un Ardeal lo­vit de in­dus­­trializarea stu­pidă a lui Cea­u­șes­cu. Acum însă, cu un Ardeal vlă­guit și sărăcit, re­ve­ni­rea la Un­ga­ria Ma­re ar fi cam a­ce­lași lucru ca re­ve­ni­rea Ba­­sa­ra­biei la România. Adică pa­triotic ar fi OK, dar economic, să ne fer­ească Dum­nezeu. Ceea ce le do­resc să în­țe­leagă și ungurilor care vor Ar­­dea­lul, fiindcă la ei ar fi mult mai na­sol.

Cristian TEODORESCU