Regina era UDMR

N-are a face cu dama de pe ta­bla de șah a corupției, ci cu e­și­chie­rul po­li­tic autohton: Uniunea De­mo­­cra­tică a Maghiarilor din Ro­mâ­­nia e regina care ține într-un șah etern atît puterea, cît și opoziția. Cum a ajuns o for­mațiune re­pre­zen­tînd o minoritate să joace un rol atât de important la orice mutare a partidelor majorității e un studiu de caz.

Firește, în contextul po­litic ac­tual, răspunsul e previzibil: fă­ră UDMR, PDL n-ar mai rămîne la gu­vernare nici cinci minute, iar a­lă­turi de UDMR, USL și-ar putea pu­ne în aplicare planul care justifică ra­­ți­u­nea înființării acestui conglomerat al o­po­ziției, respectiv suspen­da­rea lui Tra­ian Băsescu.

Dacă privim însă din perspectiva ce­lor două decenii care s-au scurs de la lovitura de stat suprapu­să unei Re­vo­luții în direct, re­pre­zentanții mi­no­ri­tății maghiare sînt re­gina pe care în­cearcă să o doboare pionii ul­tra­na­țio­naliști. Din martie 1990 pînă în martie 2011, maghiarii au constituit ținta fa­vorită a unei for­țe oculte dornică să de­turneze a­ten­ția opiniei publice. În zorii de­mo­crației postdecem­briste, e­ve­ni­men­tele bine ti­clu­i­te de la Târ­gu-Mu­reș au fost pretextul ideal pen­tru reînființarea serviciului se­cret, pentru că săptămîna trecută, con­tro­ver­sa­tele declarații de la ziua ma­ghia­ri­mii au fost folosite în tentati­va de a împiedica adoptarea Co­du­lui mun­cii. Dacă ne uităm și mai mult în ur­mă, se poate constata, de fapt, un ve­ri­tabil arc peste timp: cei ca­re agită azi drapelul pericolului ma­ghiar sînt demni continuatori ai se­cu­ri­tă­ți­lor care, într-un context e­co­nomic mult mai dificil decît cel de azi – ultimii ani de domnie ai lui Ni­co­lae Ceaușescu –, se străduiau să in­­venteze un subiect menit să facă ui­ta­tă jalnica realitate românească.

Din pricina acestei moșteniri is­to­rice, maghiarii au fost nevoiți să-și a­sume postura de piesă extrem de im­portantă pe eșichierul politic, în­tru­­cît prezența în coaliția de gu­ver­na­re le aduce maghiarilor, pe lîngă rîv­ni­ta participare la împărțirea pri­vi­le­gi­ilor, și o imunitate în fața a­ta­curilor na­ționaliste. Vă aduceți a­min­te, probabil, de fap­tul că Traian Bă­sescu a pus în discuție rămînerea lui Emil Boc în frun­tea guvernului înaintea Con­gre­su­­lui UDMR. A­na­liș­tii, de care nu du­cem lipsă, au in­ter­pretat gestul ca o simplă curtoa­zie politică. E posibil însă ca pre­șe­din­tele să fi con­ști­en­ti­zat cît era de a­proape să piardă regina de pe tabla de șah și a mutat astfel ca să nu fie făcut mat.

Horia GHIBUȚIU