Nevinovatele noastre apocalipse

Cică lumea noastră o ia razna, cică nimic nu va fi cum a fost, așa zic astrele și prezicătorii nebuni sau morți. Cetățenii acestei lumi ar vrea din tot sufletul să păstreze lu­cru­ri­le așa cum sînt, dar știu bine că nu prea se mai poate. Se sperie cînd Luna se apropie un pic de Pământ, vor s-o vadă iarăși palidă, un biet glob de pom. În comparație cu ce va fi, prezentul pare stropit cu lu­mi­nă, și lumea de azi se așază pe masa din sufragerie ca o colecție de fotografii din acelea tembele, ca­re umplu ecranele calculatoarelor; sînt frumuseți atît de șterse că oa­menii normali la cap nici nu le mai observă.

Trebuie să ne amintească ci­ne­va că lucrurile astea călduțe trebuie păstrate. Lumea de acum e tot ce avem mai bun, de asta pare să fi fost inventată amenințarea Apo­calipsei.

Omul a trăit mereu cu sabia sfîrșitului deasupra capului. Cînd încep războaie, cînd cîrduri de gra­uri se prăbușesc peste aco­pe­ri­șuri, cînd pămîntul se crapă, cînd valu­rile se înalță, cînd reactoarele nu­cleare fumegă, cînd polii se mută, cînd se scumpește benzina, jurna­liș­tii se simt obligați să scrie că vine Apocalipsa. Interpretează pro­fețiile babei Vanga și pe cele ale mayașilor, le amestecă în mod con­venabil. Vorbesc despre dușurile nu­cleare care vor stropi emisfera nordică, despre boli de piele și des­pre lucruri pe care mintea omeneas­că nu poate să le încapă. „Într-o pe­rioadă de 32 de minute, șarpele, alcătuit dintr-o alternanță de lu­mi­nă și umbră, va coborî pe pămînt, pe măsură ce soarele părăsește fie­ca­re treaptă, mergînd din vîrf pînă la bază”. E poezie curată în aceas­tă interpretare de presă a marii morți a Pământului.

E felul ziariștilor de-a arăta că sărăcia, crimele, alegerile și răz­boa­iele despre care au relatat pe larg pînă în acea clipă reprezintă totuși normalitatea, că există ceva peste asta, mult mai dramatic. Că are să se întîmple un eveniment care nu va apărea în presă, deși editorii lu­mii ar fi dispuși să acopere cu el toa­te coloanele ziarelor și toate des­chiderile jurnalelor de știri.

Pînă la urmă, care e marele rău pe care-l dezlănțuie presa cînd anunță apocalipse? Ce va face credinciosul după ce va cădea în genunchi, ce va face consumato­rul de rînd după ce va da iama în hipermarketuri după conserve, ce va face necredinciosul după ce va rîde? O să ia eventual o pastilă cu iod, o să-și verifice emailul și o să adoarmă cu gîndul la pajiști, la povești din copilărie și la alte nimi­curi.

Vlad ODOBESCU