Ce faci, F.O.C.A.?

Șah-mat Niciun comentariu la Ce faci, F.O.C.A.? 0

Nouă ne plac RObotzii. Sînt per­sonajele din cel mai proaspăt desen animat românesc, care a prins la pu­blic mai bine decît covrigii de la Pe­tru. Iar în mediul studențesc se dezvoltă un nou limbaj specializat, cu replici din RObotzi care sînt arun­cate în stînga și în dreapta și, culmea, se potrivesc și chiar sînt amu­zan­te. Pentru necunoscători, dacă au­ziți pe cineva întrebînd mirat „ce Satană-i asta?” sau chiar dacă vă zice cineva că sînteți o „vacă grasă autistă” să nu vă uimiți și să nu vă supărați deloc, e de bine. Mai mult, unii susțin că avem de-a face cu un nou tip de liant social, cu un subiect de discuție care se pretează în orice situație, fie că l-ați supărat pe șeful căminului sau vă aflați la o întîlnire eșuată: puteți aduce vorba despre RO­botzi și veți reuși să fiți și hazlii. Sună ca o reclamă la detergent, dar replicile personajelor din filmu­le­țe­le animate de cîte două minute le aș­tep­tăm noi și alte cîteva mii (puteți verifica like-urile de pe Facebook) de obsedați din toată țara în fiecare joi. Pe scurt, MO și F.O.C.A. (Fa­bri­cat Original Cu Aluminiu) sînt primii roboți făcuți în România, iar cînd apar frații lor mai performanți, aceștia sînt uitați într-un depozit al INR (Institutul Național de Ro­bo­tică), unde își duc traiul ruginit, dar deloc plictisitor.

Cei doi roboței sînt diferiți și com­plementari, pentru că inven­ta­to­rii au pus calități inegale de in­te­ligență sub „acoperișurile” lor. MO este cel cu partea lipsă, din care ca­u­ză mai are cîtva carențe: îi place al­coolul și tare-ar vrea niște „țîțe mari”, pe care nu le are decît într-o altă di­men­siune, abstractă. Cel mai adesea este calificat drept „mediocru” sau „iobag” de către camaradul său de depozit, F.O.C.A. Iar acesta este mult mai cumpătat și ales la vorbă, rațional atunci cînd vine vorba de in­t­ruși care mai apar între cei doi, le­gați, de altfel, de o prietenie mai absolu­tă ca votca. Chiar și în episodul al șaselea, „Paralele”(care, în secret, e preferatul nostru), F.O.C.A. este mult mai inteligentă decît MONA, dînd dovadă de altruism în detrimentul iah­turilor roz cu diamant, al celor cu bărbați cu cataloage cu genți.

Ne plac și pentru că păstrează spe­­cificul național, de la intro-ul cu imnul României, pînă la finalul ul­ti­mului episod apărut, „Huda”. Apro­po, pe ăsta îl urmărim cel mai des, pentru că sperăm că se întîmplă în timp real și că, de fiecare dată cînd MO își aruncă „machetuța” cu nu­măr personalizat, mai dispare de pe fața pă­mîntului cîte unul care ascultă ma­nele la telefon, cu volumul la maximum.

Anastasia CONDRUC

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top