Cine-a jumulit curcanul
1001 de măști 28 martie 2011 Niciun comentariu la Cine-a jumulit curcanul 5Astăzi, carnea de mistreț este prea uscată. Nici clovnii ăștia nu mă mai amuză, îi trimit la spînzurătoare cu tot cu bucătar. Și cu vînătorul cred, deși curcanul ăsta umplut te unge la suflet cînd coboară spre stomac. Intrîndu-mi de tot în rolul de mare boier, îmi iau cucoana de braț ca să participăm, deghizați corespunzător, la Balul Mascat organizat de către Asociația Studenților Francofoni din Iași.
Strecurîndu-ne printre bucățile din tencuială care cădeau în valuri, la intrarea în Sala Pașilor Pierduți, ne oprim alaiul în dreptul standului cu măștile lucrate cu mai multă pasiune decît talent de către tinerii francofoni. Cum ar fi să ne recunoască lumea pe noi, înalții nobili ai curții Tîrgușor, amestecîndu-ne cu gloata și căutînd distracție. Lăsăm totuși garda jos, aruncîndu-ne curioși privirea prin sala, în căutarea altor figuri familiare, de același rang cu noi. Și cum tema era basmul, cupluri de fete și Feți Frumoși inundau pardoseala în pas de vals, cu zîmbetele întinse pe toată fața.
La vînătoare, cu harponul
„Ai băut multă apă astăzi? Nu? Vezi să nu te usuci atunci, sireno!”, strigă dojenitor, prezentatorul cu fracul strîns tare în jurul taliei. Se iscase o ceartă în centrul arenei, în jurul unui concurs. Care mai de care voiau să își etaleze costumele, într-o întrecere a frumuseții, talentului actoricesc și abilitatea fină de a stîrni rîsete din mulțimea adunată ca o poteră în jurul concurenților. Ochii însă mi-au alunecat pe o creatură nemaivăzută pînă atunci în societatea modernă.
Puțin ghebos, cu priviri speriate care tresar la fiecare blitz, a intră în sală un om al peșterilor autentic. Obosit de întunericul cavernelor, purta la ochi o pereche de ochelari de soare, iar părul îi acoperea, pe jumătate, tatuajul de pe spinare care înfățișează ultima bestie ucisă în luptă corp la corp. Dacă te-ai lua după burta ce-atîrnă peste cureaua care-i strînge toga din blană de leopard, ai zice însă că e un pui de boier, pus pe șotii. Acesta era însă acompaniat de Frumoasa din pădurea adormită și de o Cruela timidă și roșu-aprins în obraz, însă n-are ochi decît pentru mica sirena Ariel, sumar, foarte sumar, îmbrăcată. Încearcă să o abordeze, dar pînă la urmă se sperie și fuge înapoi în peștera de unde a ieșit, lăsîndu-l pe prezentator să-i strige numele fără rezultat și pe micuța creatură așteptîndu-l la parada costumelor.
Văzînd scena, chem birjarul și plec în fugă, în mijlocul festiviăților de premiere. Hotărăsc să iert vînătorul și să-l pun să vîneze leoparzi. Cu o blană mai maiestoasă decît cea a omului cavernelor, mica sirena nu-mi poate scăpa.
Cătălin HOPULELE
Adaugă un comentariu