Și vampirii țin post

E timpul pentru o poveste. În seara asta ne strecurăm în pagini de basm și închidem cărțile în urma noastră. Ne ținem faldurile de la rochie și de după măștile cu pene, prinți cu tichii și galoși sau prințese cu tiare și conduri valsăm în Sala Pașilor Pierduți.

Arlequino vine la braț cu Co­lom­bi­na lui, iar un Romeo bucălat se așază în genunchi și în loc de cuvinte de amor șoptite Julietei cu părul strîns sub co­roniță, zbiară la fotograf: „fă poza odată!”. Toți băieții din încăpere se um­flă în solzi cînd o „micuță sirenă” își plimbă coada prin sala de bal. Gavroche trage de zor într-un vampir, dar se pare că a rămas în pană de gloanțe de argint. Gretel se plimbă galeș alături de un „tăi­cuț” (bărbat în straie de măicuță) cu ochelari à la John Lennon. Andreea vrea să se înscrie la concursul de costume, dar nu se hotărăște din ce poveste vine „și oricum sînt deja prea multe Ce­nușărese pe listă”. Stă pe scările de marmură în rochia de culoarea valurilor „pe care o am de la banchetul din clasa a 12-a”. Frații Grimm se apleacă grațios, în jiletcile lor negre din catifea, în fața prințeselor care se plimbă în foșnet de dantele și volane. Două Cruele, de­moni, zeițe ateniene, frumuseți gotice, călăi, buburuze, pirați și șoricei ca­re se țin de lăbuțe cu pisici se fotografiază și fac rînd să se înscrie la parada de costume.

Țigănci, florărese și ghicitoare vezi la tot pasul, iar pe fetele „flappers” le recunoști după franjurii care tresaltă la fiecare legănare de șold și port-țigaret strîns grațios între degetele lungi. Cu ciocate si insignă de șerif prinsă la că­mașa cadrilată, un cowboy feminin apar­e alături de frumoasa Pocahontas și justițiara Robin Hood. O dansatoare orientală pretinde că e Crăiasa Zăpezii și țopăie cu o gheișă și o țigancă, do­vedind că măștile ne fac egali. Sandra îl pregătește pe Alex pentru parada cu­plu­rilor „tu taci și zîmbești frumos, iar eu vorbesc”, îi strigă Contelui Dracula ca să acopere muzica și rîde dezvelind col­ții mînjiți cu bandă adezivă roșie. La gît poartă o fiolă cu altfel de sînge „numai cu sînge albastru mă hrănesc”. Întrebată cît sînge a băut în acea seară, Contesa spune „în seara asta nimic, doar e post”.

Dacă în spatele măștilor venețienii puteau fi pentru o zi oricine își doreau, în sală nu pașii au fost cei care s-au pierdut, ci identitățile. A fost seara în care bărbații au purtat colanți și femeile, mus­tăți răsucite. Cicatricile au fost lăsate de dermatograf, buzele s-au înnegrit, au crescut mustăți de pisică, iar cearcănele nu au avut nici o legătură cu sesiunea. La sfîrșitul balului, cînd trăsurile re­de­vin dovleci, îngerii își strîng aripile în sacoșe și toate măștile cad.

Ramona BALABAN