O trupă de liceeni bătrîni
Șoc-șoc-groază! 28 martie 2011 Niciun comentariu la O trupă de liceeni bătrîni 2N-au mai cîntat băieții ăștia în Iași din toamna trecută, iar de atunci și pînă acum au lucrat la un nou album pe care îl promovează printr-un turneu în țară. Au luat și o pauză de patru ani, s-au reînființat și bateriile pe care și le-au încărcat în pauză le-au descărcat sîmbătă, 26 martie, în clubul Hand. Cu același mesaj muzical puțin bizar, s-au înfățișat publicului cu melodii vechi și cu unele noi, care băteau înspre rock modern, presărate cu puțin orientalism.
Artan a urcat pe scenă cu ochelari de soare, ironic, ca în videoclipul melodiei „Păpușea masculină”. Nici bine n-a-nceput trupa să cînte prima piesă că, deja, cei prezenți s-au ridicat unul cîte unul de la mese, căutîndu-și locul în fața scenei.
Parcă era, totuși, liniște, pentru că Artan încerca să îi trezească din amorțeală. Dacă la a doua melodie, unii dintre ei încă mai butonau telefoanele, cînd i-au văzut pe cei din jur cum dansau pe ritmurile celor de la Partizan, și-au uitat gadget-urile deoparte și s-au prins cu o mînă de-o sticlă de bere și cu cealaltă de fata din dreapta lor.
Înainte
Pînă să vină partizanii pe scenă, doar basistul se plimba pînă la bar și înapoi, la locul de odihnă al trupei. La fiecare masă vedeai grupulețe care se întregeau, și, cum locurile erau limitate unii dintre ei erau nevoiți să stea chiar și în picioare. Din mijlocul lor a răsărit un tip, care, înconjurat de domnișoare care se odihneau pe canapele rustice, își căuta fără succes un loc din care să se facă auzit de fete. Dealtfel, acesta nu era singurul care-și căuta pereche, pentru că Artan, solistul formației, le fermeca în permanență pe fete cu zîmbetul lui șiret. Printre ele era și Andreea, care mi-a mărturisit că trebuia să ajungă la serviciu a doua zi, deși era conștientă că va fi obosită la muncă.
Pe cîinele care se plimba dînd din coadă pe sub mese, pe ritmul melodiei „Deplasarea obiectelor”, nu l-ar fi deranjat decibelii, dacă nu-l dădea cineva afară. Probabil a fost bodyguardul care semăna, parcă, cu Frankenstein, care a simțit că patrupedul poate nu avea bilet, însă pînă la urmă, acesta se tot strecura, din cînd în cînd, înapoi în sală.
Cînd s-a trecut iar la un ritm mai violent, fata a rămas blocată într-un legănat ușor.
În timp ce Artan împărțea publicului „Note de călătorie”, am fost în capătul celălalt al sălii să iau o bere. Între timp, unii care tocmai ce au venit mi-au luat locul, însă fetele de-alături m-au lăsat, cu căldură, să-mi odihnesc sticla la masa lor.
Deja pe scenă se parcurgeau, de la ritmuri cunoscute precum „Fata mea”, „Perfect” sau „Becule”, la cele noi, de rock modern cu influențe orientale. Singurul moment în care publicul s-a putut auzi de muzica zgomotoasă a fost atunci cînd trupa le poveste, lent, despre „Androidul Leontin”. Iar una dintre fetele care dansau lîngă scenă nu prea se potrivea în peisaj atunci cînd s-a trecut iar la un ritm mai violent, rămînînd blocată într-un legănat ușor.
Cine-s ăștia?
Un întîrziat întreabă dacă este și Artan pe scenă, tocmai cînd Robin, chitaristul, avea nevoie de o scurtă pauză cît să-și șteargă nasul, din cauza răcelii. Ori nu l-a auzit cîntînd ori avea prea multe pe cap ca să-l mai vadă. Nici nu era nici vina lui pînă la urmă, reîntîlnirea trupei Partizan sub o nouă formulă făcea lucrurile confuze pînă și pentru fanii mai vechi. Oricum, toți ochii erau pe simbolul formației, Artan, care era mai mult decît vesel, și se vedea clar că se bucură să le cînte ieșenilor melodii mai vechi de mai multe ori, precum „Perfect”, „Fata mea” sau „Păpușea masculină”. I-a plăcut să cînte și piese mai noi, interpretate și ele „perfect”.
Georgel COSTIȚĂ
Adaugă un comentariu