Porunca „să nu furi” nu specifică și de unde

Cei care au furat un cal și fac pușcărie se plîng de pedeapsă. Cei ca­re fură din bugetul statului se plîng că nu au mîna mai lungă. Și tot așa, cineva este mereu nemulțumit. Dascălul de la biserica din centrul Făl­ti­cen­iu­lui se plînge însă de altceva. Se roagă lui Dumnezeu să facă o minune, însă Dumnezeu nu prea se lasă înduplecat. Un sucevean a furat alaltăieri noap­te trei clopote din bronz cu o greutate de 35 de kilograme, lăsînd clopotnița goală. „Cum mai chem eu oamenii la biserică, nu mai am cu ce. O să bat toa­ca, da’ nu prea mă descurc, cu clopotul era mai ușor”, spune Dumitru.

Preotul paroh Constantin Apa­ras­chivei spune că a simțit lipsa lor ieri, în jurul orei 15.00 și a anunțat poliția. Și s-au făcut cercetări, credeți-mă, s-au făcut. G. D. de 18 ani și A. C. de 15 sînt făptașii, însă clopotele tot nu pot fi trase de Paște. S-au găsit și ele. Bu­căți. Deoarece nu le puteau duce la fier vechi așa, erau mari și grele, hoții le-au spart și le-au pus în căruță. Și pentru că la un așa păcat nu poți să ceri prea mulți bani, tinerii s-au mul­țumit cu 200 de lei de la societatea de co­lectare. Din acest caz au rezultat două tragedii, una mai mare ca alta. G.D. mai este cercetat pentru comiterea a încă 15 furturi, iar acum, că a fost în sfîrșit prins, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile și riscă închisoare de pînă la cinci ani. Preotul nu are bani să cumpere alte clopote, deoa­re­ce achiziția ajunge la 3.000 de lei, bani care nu au apucat să se strîngă niciodată în cutia milei.

Tot înainte de Paște, polițiștii au tras concluzia că au de-a face cu lu­cra­rea diavolului. Dintr-o biserică din Suceava s-au furat icoanele, patrafirul și aghiazma din butoi. Pînă acum nici un vinovat. În altă biserică s-a furat un loc printre sfinți. Ca să îl vindece Dumnezeu de boală, un sătean și-a dat toți banii pentru a face o biserică în sat. Aproximativ un miliard de lei vechi. Și pentru că se poartă tradiția de pe vremea lui Ștefan cel Mare, cti­torul trebuie desenat pe pereții bise­ri­cii. Doar că omul a vrut să fie dese­nat mai aproape de Sfinți, iar sătenii i-au sărit în cap. „Cum, să ajungă copiii co­piilor mei să se roage la tine, un pă­că­tos, doar pentru că apari pe peretele bi­sericii?”. Într-adevăr, așa ceva nu se poate. Și au venit televiziunile de pes­te tot, ziarele, iar omul a ajuns pe pri­ma pagină, mai mult ca un antierou. Du­pă ce a cheltuit o avere.

Dar să furi pămîntul vecinilor în­cetul cu încetul, ca să ai tu loc de bi­se­rică în grădină, să rămînă afacere de familie copiilor tăi, e și ăsta un păcat. Cu numărul 30, deoarece prin 30 de pro­cese a trecut preotul din capătul Bur­dujeniului pentru 600 de metri pătrați. Acesta a luat încet, dar sigur, și din dreapta și din stînga, ca la urmă să spună că nu au fost făcute mă­su­ră­to­rile cadastrale bine la început și că el nu are nicio vină. Și-a început biserica și a lăsat-o construită pe jumătate.

A spus necăjit că nu poate să-și fa­că „casa lui Dumnezeu” între draci, că vecinii sînt toți pocăiți și de asta nu-i dau pace. Însă avocatul știe el mai bi­ne. A furat și el în scop nobil, pentru a lăsa celor trei fii ai lui, unul popit și restul seminariști, o pîine. Cel puțin s-a inventat și la noi biserica lăsată moș­tenire în testament. Alții lasă fabrici, companii și buticuri, toate ridicate pe la spatele legii. De ce ar fi el mai păcătos?

Paula SCÎNTEIANU