Dorel

Ca toate creațiile lumii virtuale recente și rețeaua asta de so­cia­li­za­re are o rubrică de „personalita­te”: e normal să ne cunoaștem mai bine da­că tot am intrat aici. Dorel, de exem­plu, spune despre el că e un tip „cît se poate de simplu, onest, cin­stit, fără fitze și zic eu de caracter”.

Mai jos, acolo unde i se cere să înșire cîteva cuvinte despre viața lui, zice că „n-a fost prea aglomera­tă dat fiind și vîrsta destul de fra­ge­dă zic eu dară mai e timp și sînt pre­gătit să întîmpin orice așa îmi place să cred”. Așa grăiește și pri­vi­rea lui din pozele alăturate: Do­rel dă pe dinafară de atîta încredere, are capul înclinat mereu spre dreapta, te privește ca pe un copil neputincios. Îi plac hainele albe – cămăși albe cu guler ridicat și curea cu di­ta­mai catarama la pantaloni albi – ți­ne mîinile bine înfipte în bu­zu­na­re­le albe, poartă ochelari cu ramă albă.

Cel mai bun lucru care ți s-a întîmplat vreodată?, întreabă pagina automată, iar aici Dorel lasă la o parte mărcile de mașini, siste­me­le audio și telefoanele și are un mo­ment de slăbiciune: „Poate că sa întîmplat dară eu nu miam data seama sau na fost chiar asa de bun încît săl iau în seamă”. Dorel u­răș­te – cum altfel – minciuna și ipo­cri­zia și iubește „nunțile în deosebi ziua mea de naștere”. Nu bea bere și citește „Libertatea”.

Dorel are 20 de ani și pînă acum cîteva zile muncea în cons­trucții, undeva în Spania. Săp­tă­mî­na trecută, Dorel a sugrumat-o pe Viorela, prietena sa însărcinată. A deschis apoi o fereastră de messen­ger și i-a zis lui taică-său, aflat la mii de kilometri distanță, în Copșa Mică, că a omorît-o pe Viorela. I-a arătat apoi cadavrul pe webcam. Fra­te-său zice că Dorel era confuz, că ba rîdea, ba plîngea, apoi a în­ce­put să se tragă de păr. A zis că o s-o sugrume și pe sora mai mică a Viorelei, imediat ce fetița ajunge acasă. N-a mai apucat, pentru că tai­că-său a sunat la 112, polițiștii din România i-au contactat pe co­le­gii lor spanioli, iar aceștia l-au ares­tat pe tînăr la timp.

A doua zi, pozele lui Dorel au umplut paginile ziarelor din Ro­mâ­nia și din Spania. Rudele și ve­cinii au zis că era un băiat liniștit, ca oricare altul, așa zic mereu cei apropiați. De cealaltă parte, psiho­logii au tras repede liniile unui por­tret sumbru, de te miri cum de nu și-a dat nimeni seama că băiatul ăsta are de gînd să comită o asemenea nenorocire, uitați-vă la el. Am privit din nou pozele astea, e plin Internetul de oameni ca el. Sînt po­ze care se multiplică la nesfîrșit, un ecran imens plin cu imaginile unor tineri încrezători și nepăsători, îm­brăcați în alb, milioane de pixeli puși alături. Moartea nu mai e cum o știam, e făcută tot din pixeli și de aia celor ca Dorel li se pare o nimi­ca toată.

Vlad ODOBESCU