Tratament pentru suflet

Povești fără timbru Niciun comentariu la Tratament pentru suflet 1

„Ce este? Vă temeți de o înțe­pă­tură?”, spunea pe un ton con­vin­gă­tor cel mai curajos băiat din gru­pul de studenți de pe holurile Fa­cul­tății de Mecanică de la Uni­ver­si­ta­tea Teh­nică „Gh. Asachi” din Ia­și. În 2004, în timpul unei campanii de in­formare HIV/SIDA, Io­nuț a ales să fie primul care să se tes­teze. Era pozitiv. A ajuns la Fun­dația Ală­tu­ri de Voi România să își facă or­dine în gînduri și-n sim­țuri și, din acel moment, lumea lui a prins un nou contur: zilele se adună în jurul orelor 9.00, 12.00 și 21.00 cînd organismul lui așteaptă pas­ti­lele de care e dependent.

Ionuț și-a adunat fărîmele de cre­dință și a terminat prima faculta­te. Apoi a mai făcut un salt și a ajuns să studieze „Bioingineria” la Uni­­ver­sitatea de Sud din Pa­ris. Pe drumul cu sens unic, 2010 i-a spus „Stop”, pentru că tra­ta­mentul lui a fost întrerupt de trei ori din cauza lipsei fondurilor de la stat. În ianuarie și februarie 2011 s-a întîmplat la fel. „Medicamentele exis­tă în farmacii cu circuit în­chis, iar schema mea este de ap­roa­pe 550 de euro pe lu­nă. Chiar dacă le-aș fi găsit, n-aveam bani să le iau. Cantitatea de vi­rus era nedetectabilă cînd aveam tratament lunar, acum viru­sul capătă teren, reușește să păcă­leas­­că” spune, încercînd să nu se la­se încurcat de o răceală care-l ne­că­jește de cîteva zile. Vrea să reia cursurile la spe­cia­lizarea „Bio­in­gi­ne­rie” la Uni­­ver­sitatea de Me­di­cină și Far­ma­cie „Gr. T. Popa” din Iași de la anul și apoi „vreau să fac un rezidențiat pe Medicina Mun­cii, ca să pot avea un serviciu. Am încercat să mă angajez, însă cele mai multe dintre răspunsuri au fost categorice: ești o persoană cu handi­cap, nu ești o persoană care să dea randament și să aducă profit în fir­mă”.< Întrebări fără rost

Dorința „să fiu normal și să fiu recunoscut ca fiind normal” pare că nu i se va împlini curînd. Un control stomatologic i-a arătat că „normalul” este perceput diferit, pentru că nu a găsit medici care să-l tra­te­ze. „Le este frică de persoane sau de frica sterilizării instrumentarului. Da­că îl informam înainte nu mă pri­mea, așa că i-am spus medicului  du­pă ce m-a tratat.”

Nu îl interesează răs­pun­surile la întrebările „De ce?” sau „Cum s-a în­tîmplat?”. Nu mai poartă astfel de lup­te cu el, ci își găsește liniștea în alte idei: „ am rămas cu relațiile cu cei din jur și prefer să trăiesc mo­mentul. Orice ar fi, viața merge mai departe; nu poți să o schimbi, dar poți să o îmbu­nă­tă­țești. Nu poți să dai timpul înapoi și să nu mai fi bol­nav”. A crescut într-o familie cu cinci frați, fără tată și sub mînă as­pră a mamei. Ei „au tăcut, au în­ghi­țit și l-au acceptat”. Ionuț a adus pliante acasă, le-a așezat cu grijă la vedere, pentru ca să-i pregătească și să-i învețe ce este HIV/SIDA.

Îmi vorbește despre iubire și re­la­ții fără să se înfrîneze: „este mai bine să ai o relație cu cineva sero­pozitiv, pentru că riscul este altul”, spune, învîrtind în palme o ceașcă roșie plină cu ceai. Ultima relație s-a terminat pentru că viitorul are semne­le lui: „vreau să-mi termin stu­dii­le, să-mi găsesc un serviciu și apoi pot vorbi de căsătorie sau copil cum voia ea. Între a risca chiar și 1% și a-mi dori un copil, prefer să nu risc și să nu treacă prin ce am trecut eu. Avem o viață normală și diferită în același timp. Efecte adverse, stres, nervi, da­că eu trec prin asta, nu vreau să treacă și copilul meu. Îl con­damn”, îmi spune Io­nuț, fă­ră nici o ezitare în glas. Se bu­cu­ră zile întregi de mirosul florilor din gră­di­nă. Îngrijește aproape 70 de iepuri și se gîn­dește cum ar fi să-i vadă ochii toată Ro­mânia. „Cel mai bine e să imortali­zezi fie­care mo­ment, eu am în minte cîte tablou cu fie­care, cu prietenii mei, în care eu mai pun cî­te o ima­gine. Aș vrea ca ei să-și amintească de mine că fiind haios, spiritual, distractiv, pus pe șo­tii, ve­sel și trist în anumite pe­rioa­de”.

Mă privește senin, îmi spune că răceala nu vrea să-l lase de zile bu­ne și că ia antibiotice. Și în aceste mo­mente fruntea i se încrețește a pre­ocupare. Vrea să îi ajute pe cei care se află în alte stadii ale bolii. A ac­ționat în instanță toți actorii din să­nă­tate care au condiționat în­tre­ru­pe­rea tratamentului: pe ministrul Să­nătății, pe directorul Casei Na­ți­onale de Asigurări de Să­nă­tate, pe directorul Casei Județene de Asi­gurări de Sănătate și Spi­ta­lul de Boli Infecțioase „Sf. Paras­chi­va” Iași, pentru a arăta că „mi s-a în­căl­cat dreptul la viață”. „Două lu­cruri sînt sigure: nașterea și moar­tea. Da­că te-ai născut, trebuie să ac­cepți și că vine acest moment. Amici de-ai mei au plecat înaintea mea și m-am obișnuit cu gîndul că mai devreme, peste cinci ani sau mai tîrziu, eu tot acolo voi ajun­ge.”

Diana IABRAȘU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top