Ce poate face o femeie
Opinia de la centru 22 aprilie 2011 Niciun comentariu la Ce poate face o femeie 1Păi, o femeie poate să facă de toate: să gătească, să spele, să calce, să fie devreme acasă, să bea mai mult suc decît bere, să nu stea într-un grup în care băieții sînt majoritari. Nu are voie să facă multe și toate i se bagă în cap de la cea mai mică vîrstă, cît să înghită bine care este rolul ei. Nu m-a apucat nici o criză de comunism, dar parcă prea sîntem din altă poveste. Și dacă tot am pomenit cuvîntul, iată ce poveste învață fetițele de clasa întîi: trei fiice de împărat îl pețesc pe un tînăr prinț și îl ademenesc. Prima îi promite că, dacă o va lua de nevastă, îi va găti cele mai delicioase mîncăruri din lume, cea de-a doua îi promite că, de-i va pune verigheta pe deget, îi va coase cea mai minunată cămașă, iar cea de-a treia aproape îl lasă mască pe prinț: îi promite că-i va face doi gemeni cu stea în frunte.
Să recapitulăm: femeilor le stă bine cu polonicul în mînă, nici de ac să nu stea departe și dacă mai zămislește și niște copii perfecți atunci n-a apărut degeaba pe acest pămînt. Eu știu să gătesc și îmi și place, mă mai apucă și cusutul, atunci cînd vreau să-mi rebranduiesc vreo cămașă și voi avea și copii într-o zi. Dar oare atît să fie de capul meu? Și toată nebunia asta cu statutul femeiei mi-a devenit limpede în momentul în care un tînăr american, de vreo 14 ani românizat, povestea cum nu și-a revenit de la întîlnirile cu românce din tinerețea lui. Dacă întîrzia cinci minute, supărarea nu se mai putea șterge cu o floare. Motivul: cum să stea o femeie singură la o masă într-un bar? Iar acum, cînd este însurat tot cu o româncă, nu pricepe de ce femeia trebuie în continuare să spele la cămăși și să învîrtă la sarmale. „Trebuia să plec într-o delegație și trebuia să-mi fac bagajul. Soția mea nu era acasă, eram doar cu socrul meu și cu sora soției. Și socrul meu a început să dea ordine: ia și calcă-i niște cămăși. Ce treabă avea cumnata mea cu mine? Mie nici mama nu-mi spăla cămașa. M-am simțit atît de prost…”, se căina americanul, încă nepotrivit cu realitatea românească.
Nu știe ce le face pe femei atît de supuse, dar nici de ce toți bărbații români după 40 de ani capătă burtă. Dar nimic nu pare prea mult atunci cînd vine vorba de continuat tradiția. În fond, vorbim despre o țară în care oamenii nu mănîncă pește atunci cînd le este poftă, ci cînd e dezlegare.
Andreea ARCHIP
Adaugă un comentariu