Gînduri amestecate (II)

o O știre consumată la cîțiva ani după publicare e ca un hambur­ger uitat pe un raft. Sigur ați văzut experimentul, militanții anti-fast food s-au întrecut să-l arate: produsul a­ra­tă fix ca în prima zi, numai că pe dinăuntru este complet putred. Du­pă cum bine spun dascălii școlilor de jurnalism, era informațională a scur­tat viața știrii, a redus-o la minute. Totuși, în lumea asta grăbită există știri care, la ani distanță, mustesc de ciudățenie, de umor absurd, un fel de „știați că”-uri pentru care în car­tea de istorie nu s-a găsit niciun colț de pagină. În noiembrie 2007, ziarele ro­mânești preluau o astfel de informație: hoarde de maimuțe sălbatice invadaseră capitala Indiei, New Del­hi. În căutarea hranei, animalele pă­trun­deau în tribunale, în ministere, în secții de poliție. Au fost și victime omenești: Sawinder Singh Baj­wa, viceprimarul orașului, și-a pierdut viața după ce a căzut de la balconul locuinței sale, în încercarea de a scăpa de patru macaci agresivi. La momentul respectiv, primăria a stabilit un buget pentru rezolvarea pro­blemei, iar Ministerul Apărării a recurs la o soluție de poveste: a dre­sat languri – specie de maimuțe la fel de agresivă ca macacii – și a umplut străzile cu ei. Oarecum fără legătură: la 43 de ani de la pelicula originală, se pregătește o variantă nouă pentru „Planeta Maimuțelor”, refăcută după chipul și asemănarea „Avatarului”. Am văzut în trailer maimuțe sărind peste mașini pe mu­zi­că de sfîrșit de lume, am văzut ca­se invadate și o replică șoptită: „Nu știi cu cine ai de-a face!”. Sper că scena­riștii americani au citit / recitit știrea despre invazia de la New Delhi cînd au făcut documentarea. Ar fi făcut economie de imaginație.

o Să depășim, vă rog, discuția „A fost sau nu regie în cazul leș­i­nu­lui de la Urlați?”. Nu numai că e plic­tisitor, dar oricine zice că a cam fost trucaj se va trezi mîine dat în judecată de reporterul Realității TV, domnișoara Laura Calciu. E acolo un element care mi se par mult mai relevant: mă întreb de ce nu-l ascul­tă nimeni pe domnul care ar trebui să fie personaj principal în filmu­le­țul întors pe toate părțile, mă refer la băr­batul din fața microfonului. În­tre­bat probabil despre situația în­chi­de­rii spitalului din Urlați, omul zice: „Consider că acest… n-o face de capul lui nici Cseke Attila, care este biciul…”. Și fix atunci, pac, cade fe­me­ia din spate, o doamnă strigă „jos­guvernulmoarelumea”, iar noi nu apucăm să aflăm al cui bici este Cse­ke Attila.

o Aș vrea să apuc rafinamentul suprem al titlurilor cu vino-ncoa de pe internetul românesc. În momentul de față, nu e articol acela care n-are în cap ceva de genul: „Loto. Vezi nu­me­rele extrase azi”. Adică zici la în­ce­put cam despre ce-i vorba și apoi îl tragi pe cititor de guler, spre con­ți­nut. Visul meu e să citesc într-o bu­nă zi următorul titlu: „Interviu. Vezi cu cine”.

Vlad ODOBESCU