Gînduri amestecate (II)
Opinia de la centru 22 aprilie 2011 Niciun comentariu la Gînduri amestecate (II) 2o O știre consumată la cîțiva ani după publicare e ca un hamburger uitat pe un raft. Sigur ați văzut experimentul, militanții anti-fast food s-au întrecut să-l arate: produsul arată fix ca în prima zi, numai că pe dinăuntru este complet putred. După cum bine spun dascălii școlilor de jurnalism, era informațională a scurtat viața știrii, a redus-o la minute. Totuși, în lumea asta grăbită există știri care, la ani distanță, mustesc de ciudățenie, de umor absurd, un fel de „știați că”-uri pentru care în cartea de istorie nu s-a găsit niciun colț de pagină. În noiembrie 2007, ziarele românești preluau o astfel de informație: hoarde de maimuțe sălbatice invadaseră capitala Indiei, New Delhi. În căutarea hranei, animalele pătrundeau în tribunale, în ministere, în secții de poliție. Au fost și victime omenești: Sawinder Singh Bajwa, viceprimarul orașului, și-a pierdut viața după ce a căzut de la balconul locuinței sale, în încercarea de a scăpa de patru macaci agresivi. La momentul respectiv, primăria a stabilit un buget pentru rezolvarea problemei, iar Ministerul Apărării a recurs la o soluție de poveste: a dresat languri – specie de maimuțe la fel de agresivă ca macacii – și a umplut străzile cu ei. Oarecum fără legătură: la 43 de ani de la pelicula originală, se pregătește o variantă nouă pentru „Planeta Maimuțelor”, refăcută după chipul și asemănarea „Avatarului”. Am văzut în trailer maimuțe sărind peste mașini pe muzică de sfîrșit de lume, am văzut case invadate și o replică șoptită: „Nu știi cu cine ai de-a face!”. Sper că scenariștii americani au citit / recitit știrea despre invazia de la New Delhi cînd au făcut documentarea. Ar fi făcut economie de imaginație.
o Să depășim, vă rog, discuția „A fost sau nu regie în cazul leșinului de la Urlați?”. Nu numai că e plictisitor, dar oricine zice că a cam fost trucaj se va trezi mîine dat în judecată de reporterul Realității TV, domnișoara Laura Calciu. E acolo un element care mi se par mult mai relevant: mă întreb de ce nu-l ascultă nimeni pe domnul care ar trebui să fie personaj principal în filmulețul întors pe toate părțile, mă refer la bărbatul din fața microfonului. Întrebat probabil despre situația închiderii spitalului din Urlați, omul zice: „Consider că acest… n-o face de capul lui nici Cseke Attila, care este biciul…”. Și fix atunci, pac, cade femeia din spate, o doamnă strigă „josguvernulmoarelumea”, iar noi nu apucăm să aflăm al cui bici este Cseke Attila.
o Aș vrea să apuc rafinamentul suprem al titlurilor cu vino-ncoa de pe internetul românesc. În momentul de față, nu e articol acela care n-are în cap ceva de genul: „Loto. Vezi numerele extrase azi”. Adică zici la început cam despre ce-i vorba și apoi îl tragi pe cititor de guler, spre conținut. Visul meu e să citesc într-o bună zi următorul titlu: „Interviu. Vezi cu cine”.
Vlad ODOBESCU
Adaugă un comentariu