Opt lei și 25 de ani

Dacă e Kiss FM sau Radio 21, tac din gură, cu Guerilla nu am prins pe nimeni, iar pe Magic FM mai vorbim doar de o fi o melodie de-o seamă cu șoferul. Cei care ascultă Europa FM mi s-au părut cei mai dornici să vorbească și altceva în afară de drumurile proaste pe care circulăm de fiecare da­tă. „M-am săturat de politică!”, iar dis­cu­ția începe cu vocea plină de dezgust față de tot ce vine din „laboratoarele proștilor”. Și oricîtă ură ar avea în el, tot dă mai tare volumul postului de ra­dio și-și îndreaptă urechea înspre apa­rat, așteptînd parcă o confirmare a ceea celor spuse mai devreme. Iar după mai puțin de un minut apare: „Scăpăm de criză, nu? Măriți salariile, nu? Stai să mă mut eu pe un Mercedes și atunci am să îi cred”, aruncă pilula taxi­me­tris­tul de Logan.

Din cei 50 și ceva de ani pe care-i are, jumătate i-a făcut pe scaunele unor Lada, Dacii pe butelii, Opeluri ieftine și Logan, iar în oglindă s-a uitat de mai multe ori decît la temele fiicei sale de acasă. Bate nervos cu mîna pe volan  și se întoarce brusc spre mine, cu so­lu­ția salvatoare. „Care este atunci planul pentru țară?”, îl întreb. Ia mîna de pe schimbătorul de viteză, o ridică aidoma unui profesor de liceu: „i-aș înlocui pe toți cu niș­te politicieni nemți. Știu domnule că nu se poate, ăia nu-s interesați de Ro­mâ­ni­a și de Băsescu și clanul lui, însă măcar nu fură. Nu pun mîna pe banii statului de parcă i-ar fi primit moștenire de la mă­tușă, soacră și mai știu ce unchi de la Popricani”.

Pe „drum cu prioritate”

Așteptăm în Tîrgul Cucului să trea­că tramvaiul și se uită cum îi taie calea o Škoda albastră cu număr de Bu­cu­reș­ti. Înghite în sec și scoate printre măselele de aur un „băi, deșteapto, nici nu știi cîte roți are mașina și te plimbi în oraș de parcă ai avea caleașcă”. Apoi începe să enumere toate accidentele pe care le-a avut din cauza „amatorilor de volan”. A făcut slalom printre copacii din Bucium, a ocolit stîlpii mai bine de­cît șoferul președintelui și „am lăsat să trăiască vreo trei puștoaice care vo­iau să se izbească în mine crezînd că-s cu doi metri în stînga lor”.

Pare genul de șofer care se uită mai întîi pe geam ca să vadă dacă mașina-i la locul ei, înainte de a-și saluta nevasta dimineața, iar duminicile se împart între meciurile de fotbal și învîrtitul cîr­pei unsuroase pe lîngă motorul ma­șinii. Mai are una acasă, tot o Dacia, însă pe aia o păstrează pentru drumuri mai bune. „Străzile au fost proaste de la bun început, sînt obișnuit, să zicem, dar atunci cînd vezi cum ți se modifică rutele și-ți dispar deodată și toate scur­tăturile pe care le știai, îți dai seama că ai încălzit prea mult scaunul din față”, continuă șoferul.

Zîmbește cînd începe să audă o melodie de la Abba, iar degetele ară­tă­toare de la ambele mîini dirijează traficul din fața lui. Este un om blazat, nu-i nici plictisitul care le știe pe toate, nici tînărul de-și impresioneză clientul cu parfumul său sau cu drifturile pe care încearcă să le facă. E acel om de te salută mereu du­cîn­du-și două degete la cozorocul șep­cii.

George GURESCU