Vrejul de fasole și jurnalistul încălțat

Să lăsăm deoparte libertatea presei, democrația, deontologiile și toate lucrurile pe care nu le înțelegem. Pen­tru că sîntem prea grăbiți după su­biectele noastre, prea bolnavi de senzațional, ajungem să scriem în Click, Libertatea și să ne mîn­drim cu asta. Am o întrebare pentru tine, jur­nalistul care aleargă după Colum­bean­ca și fetița ei, care îi numără coșurile de pe față, vizitele la alimentară ori pungile de sub ochi. Tu cel care nu dormi cîte o săptămînă pentru că trebuie să apari pe prima pagină cinci zile la rînd cu exclusivități.

Tu, cel care spionezi, inventezi și strici ziua oamenilor fericiți, ieșiți și ei în parc, cu întrebarea: „E adevărat că ați sărit la mama dumneavoastră cu cuțitul?”. Ce te visai cînd erai mic, cînd și meseria de tractorist era pe lista cu meserii importante, iar la te­le­vizor jurnalistul era în miezul evenimentelor, uneori transmitea și din mijlocul perimetrului de război. îm­brăcat în camuflaj, cu frica în sîn, gră­bit să se termine luna și să ajungă acasă la copii.

Ce spun părinții tăi care te-au crescut pentru a fi „om mare”, care și-au tăiat din bucata lor de parizer și ți-au dat ție mai mult să mănînci? Te-au dat la școală și s-au mîndrit cu tine cînd purtai coronița pe frunte. Toate acestea au fost în van, pentru ca tu  acum să faci o meserie fără nici o credință în Dum­nezeu. Ești cățelul unui patron, ești cel care bate la ușa omului doar pen­tru a vedea dacă se aud zgomote în casă,  cel care încalcă orice drept al in­timității și scrie cu cele mai banale cu­vinte. Să lăsăm așadar libertatea presei și democrația deoparte.

Zilnic aceste cuvinte se sinucid aruncîndu-se de pe buzele tale, zilnic legitimația îți flutură la gît precum un semn distinctiv de noblețe. Zilnic mă dezamăgești, pe mine cititorul profan, care mai vrea și știri adevărate.

Cine a scrijelit pe catafalcul presei românești

Nu vreau să văd zilnic imagini cu Oana și Pepe, cum se duc la masaj, cum merg la notar să divorțeze sau cînd se înjură. Nu s-au strîns atâția jur­naliști nici pe cîmpul unde pilotul erou s-a sacrificat ca să salveze vie­ți­le a zeci de oameni. În plină cădere, el a fă­cut manevrele necesare pentru a se prăbuși departe de sat și nu a mai avut timp să se catapulteze. După Zăvo­ranca însă, un batalion de jurnaliști au dat năvală doar ca să o întrebe dacă este relaxată.

Noroc de Osama bin Laden că a murit și a mai luat din mirosul de ca­nal al știrilor resuscitate. Trebuie să re­cunoaștem că avem nevoie de te­ro­riș­tii din lumea arabă ca să mai crească calitativ un jurnal de știri. În rest la noi în țară toate merg bine atîta timp cît 10-15 ziariști merg cîte o zi în­treagă după Columbeanu, care s-a transformat în „tatăl martir” al României. Acesta încearcă să-și vi­zi­te­ze soția, dar care va să zică, nu o găsește.

Paula SCÎNTEIANU