Una veche, alta nouă

Încă de la intrare mă uit după ma­șini cît mai scumpe. Observ un pur sîn­ge, un Mustang GT 350 Shelby, alb, puțin cam pră­fu­it. Respiră singur și tăcut flancat de două mașini mai ief­­tine. E așezat pe marginea rampei de beton, de aici își ara­tă cu ușurință su­perioritatea. Privește peste întreg tîr­gul. Îi dau tîrcoale, îl cercetez. Pe par­briz e afișat numai un număr de telefon. Nici alte specifica­ții nu are iar în jurul lui nu-i nimeni. În spate, un Audi negru, tunat grosier și din care răsună muzică house de-i vibrează și numărul de înmatriculare.

Merg mai departe către un străin pentru grohotișul din tîrgul sucevean, un Lincoln Town, apoi ajung la un, așa cum l-a numit proprietarul, „Mer­ce­dez” SLK 200 argintiu. E scos la vînzare pentru 13.500 de euro, negociabil. Cam de la suma asta pornesc și prețurile pentru SUV-urile aduse aici, grupate într-o parte a parcului auto.

Mă întorc la Mustang, poate se arată și proprietarul, însă n-am șanse să vorbesc cu el. De cum trec, la fel ca un comerciant ieftin, un golan mă apostrofează că „dacă nu-ți plac BMW-urile, nu ești bărbat”, asta e mașina lui, însă e des­tul de veche. Mă îndepărtez de el și dau de un cerșetor, repetă: „Nu aveți 5.000 să beau un ceai?”. Pe­sem­ne nu vrea să plece cu mîna goală de la tîrg.

Cu pleoapele-n portbagaj

De altfel, majoritatea celor care au venit la tîrg să vîndă mașini arată a borfași și a șmecheri ce-și dau ma­și­ni­le actuale doar ca să-și cumpere altceva, mai la modă. Încerc să intru în vorbă cu doi băieți ce stau într-un Volkswagen Polo negru, model nou. An de fabricație 2006, acum, scos la vînzare. Unul dintre ei se dă jos din ma­șină. Somnoros și plictisit, e îm­bră­cat ca de club, cu ceas mare la mî­nă și ochelari de soare. Îl cheamă Se­bi, e student și e din Suceava. O vin­de pentru că vrea să-și ia ceva mai nou. Cu mașina se plimbă numai prin oraș, o întreține. El e unicul proprie­tar, îmi spune asta printre primele lu­cruri. Apoi, că motorul nu e „benzinar”, adică merge pe motorină. Pe lîn­gă jantele Enzo, i-a adăugat și folie protectoare de carbon ca să nu se zgî­rie vopseaua, ori el.

La fel ca la toate mașinile, prețul e negociabil. Scade cîteva sute, nu­mai pînă la 6.000 de euro, „tapițeria din piele costă”. Fac semn din cap că da. Îmi enumeră toate calitățile ma­și­nii lui. Are și xenon, kilometrajul e real. Din portbagaj scoate pleoapele, le-a demontat ca să nu i le fure cineva.

Pînă pe la ora 10 dimineața cel mai bine s-au dat papucii, micii peste tot prezenți și semințele. De la un grup de oameni zgomotoși primesc ex­plicația, vînzările importante se fac la urmă.

Georgel COSTIȚĂ