Veteranul și epava

„Ce mare lucru să descoperi o epavă?”, întreabă, mai mult pentru el, veteranul Petre Zamfir. La vîrsta la care aștepți să se întîmple întîm­pla­rea, con­traamiralul nonagenar se bucură și nu prea de faptul că, după 70 de ani de la Al Doilea Război Mondial, un grup de tineri din Constanța au dat pe fundul mării peste epava distru­gă­torului sovietic Moskva. Ce importanță mai poate avea un morman de fiare ruginite pe care s-au așezat li­niș­tit milioane de alge? „Nici una”, sare să spună bătrînelul, ofuscat de fap­tul că cercetătorii subacvatici nu vor să recunoască distugerea navei ru­sești de către obuzele de pe distrugătorul „Re­gina Maria”. Pe 26 iunie 1941, a vă­zut în zare navele sovietice.

Alarma de luptă venea după o noap­te în care marea nu era deloc agi­tată. „Am văzut mai tîrziu o flacără lungă”, povestește veteranul. Singura lui supărare de azi, la două săptămîni după ce membrii ONG-ului „Respiro Society” au anunțat că au descoperit în largul portului Agigea epava Mos­kvei, la vreo 20 de kilometri de țărm, este că descoperirile vin întodeauna mult prea tîrziu. Și unele nu-s nici măcar folositoare.

Au făcut echipă cu rușii

Mircea Popa, coordonatorul echi­­pei „Respiro Society”, a vrut nea­pă­rat să găsească primul epava. Era un obiec­tiv numai bun de trecut în palmaresul de cercetător subacvatic. I-au trebuit doi ani și vreo 30.000 de euro, investite în echipamente. Luni la rînd a scanat zone întinse din Marea Nea­gră alături de colegii lui. În martie anul acesta, în Palau, un membru al echipei i-a întîlnit pe Julia și Philip, doi ruși preocupați, ca și ei, de des­coperirea distrugătorului Moskva. După ce Philip a ajuns acasă, i-a co­op­tat în aceasta aventura și pe alți doi prieteni, Svetlana și Serghei, doi ucraineni care, fără vreo ezitare, s-au alăturat proiectului.

Prima întîlnire a avut loc la în­ce­putul lunii mai. „Ne-am comparat hăr­țile și am căzut de acord că aveam cam aceleași informații despre locul scufundării. A doua zi, ne-am împărțit în două echipe. Prognoza spunea că ma­rea e liniștită, așa că eu și Serghei am ieșit în larg, iar ceilalți au mers să se documenteze la Muzeul de Marină. S-au întîlnit cu cercetătorul Ioan Da­ma­schin, care le-a dat mai multe in­for­mații”. Opt ore au petrecut în ziua aceea pe barcă, scanînd fundul mării. În drum spre mal, au hotărît să arun­ce o privire spre barajul de mine S-10.

În afara lui, Mircea și Serghei au văzut epava. Nu poate descrie mo­men­tul în care a văzut imaginea pe laptop. „Nici n-ai timp să te bucuri. Nu știi ce să faci mai întîi”. Întîmplarea ca un român și un ucrainean să des­co­pe­re împreună o epava celebră, parte a războiului în care națiile lor s-au în­fruntat pare mai degrabă noroc pen­tru Mircea. „E foarte bine că a fost așa. Explorarea trece dincolo de conflictele de acum 70 de ani”.

„Nu mai faceți planuri, am găsit-o”

Măsurătoarea facută atunci arăta că epava are aproximativ 90 de me­tri. „Noi știam că Moskva avea 127. Însă probabilitatea de a fi dis­tru­gă­to­rul so­vietic era foarte mare. Mai ști­am că, în urma exploziei, s-a rupt în do­uă”, po­ves­tește Mircea. După ce au ajuns la mal, au stabilit ca la întîlnirea cu cei­lalți să nu sufle o vorbă. „Ne-am vă­zut cu ei, veniseră cu o groază de in­formații noi, cu hărți, cu planuri. Au vorbit încontinuu vreo patruzeci de minute. Cînd s-au mai potolit, ne-am privit și am zis că trebuie să le spu­nem. A fost scurt: «Nu mai faceți pla­nuri, am găsit-o»”.

După o altă zi în care marea a fost mult prea agitată ca să mai iasă din nou în larg, au așteptat ziua în care au coborît s-o identifice. A doua vizită a fost pentru filmare și fo­to­gra­fi­ere. Cu o cameră împrumutată au re­ușit, pe 7 mai, să facă fotografiile care au ajuns pe fluxul agențiilor internaționale. „Scufundarea a durat 25 de minute. N-am apucat să mă bucur prea mult, că s-a inundat carcasa ca­me­rei”, mai spu­ne Popa. Cercetările fă­cu­te la 45 de metri adîncime sînt cele care l-au de­zamăgit definitv pe veteranul Zam­fir: Moskva a nimerit în barajul de mine care i-au provocat explozia. Practic, militarii români n-au făcut mai nimic.

Ionela SĂVESCU