Dureroasa tradiție daneză

Viața m-a învățat că n-am cum să trec pragul unui festival de tatuaje în­tr-un maiou, cu pielea mai albă, mai pa­lidă și mai marmorată ca tenul Vo­ievozilor din Parc și să mă aptept să nu se uite toată lumea la mine chio­rîș.

M-am aciuat pe lîngă Adi, cam singurul care părea mai puțin motociclist din concursul de tatuaje, care n-a întîrziat să-mi povestească despre în­ceputurile sale ca tatuator, deși absol­vent de sociologie – politologie. „Nu avea cum să nu-mi placă arta, tata fiind pictor, și nici tatuator nu poți fi dacă nu știi mai întîi să desenezi”. Îmi mărturisește aproape timid, zîm­b­ind, că e pasionat de desenul în cre­ion și pictura în ulei, dar apucă prea rar să facă asta, avînd în vedere cît timp ocupă. Iar cu tatuajele nu-i ca și cum te-ai hotărî să împînzești pielea străinilor cu cerneală de pe o zi pe alta.

„Sînt mai mult adeptul ramurii new-school în tatuaje, care implică utilizarea formelor clasice cum ar fi ancora cu un aport de culoare și vo­lum.” E treabă serioasă, și există ten­dințe, se pare, diferite în fostul bloc sovietic întrucît pare-se că în Europa de Vest majoritatea pasionaților de ta­tuaje sînt conservatori, orientați spre partea „old-school”, adică forme clasice, nedecorate pe cînd cei din Est vor în cor culoare și briz-briz-uri. „Practic din zona Danemarcei a pornit industrializarea artei ăsteia. Ma­ri­narii se tatuau înainte să plece pe mare. Chiar și Prințul Fre­­derick al IX-lea era plin de tatuaje cu dragoni și blazonul familiei regale”, se en­tu­ziasmează Adi, căs­cînd ochii mari prin ochelarii cu lentile pătrățoase.

Dumnezeu în cerneală

N-apuc să-i spun ce incantații cel­tice aș vrea eu să-mi tatuez, că în­cepe să-mi explice cum toți novicii care vin să se tatueze prima dată vor litere, cuvinte, numele copiilor lor sau al părinților. Ba mai mult, foarte mulți vor mesaje religioase ori simboluri divine. „Am uitat de cîte ori am tatuat într-un fel sau altul «In God we trust»”.

În forfota de duminică, abia am reușit să dau o ocheadă artiștilor care își imaginau cele mai întortocheate modele de tatuaje pe șevalete mari, într-un colț al barului moviu. Iar de cînd a început festivalul, Adi a reușit să primească un premiu secund pentru un bufniță colorată realizată în prima zi a tatuărilor. Măcar nu era „I love mom”. (n.r. O iubesc pe mama).

Alexandra PANAETE