Cei patru adepți ai lui Napoleon

Informare Niciun comentariu la Cei patru adepți ai lui Napoleon 3

Experiența ne-a învățat că politicienii români cred că le pot face pe toate. Pornind de la premisa aceasta, faptul că Agenția Națională de Integritate (ANI) a declarat patru rectori-parlamentari în stare de incompatibilitate, în condițiile în care exercitau ambele funcții în același timp, n-ar trebui să vină ca un șoc. Iar faptul că legea care nu permite ca cele două funcții să coexiste simultan în portofoliul celor inculpați era publică și aprobată din februarie ar trebui să ne mire și mai puțin.

„Potrivit ANI, cei patru rectori-parlamentari, Ecaterina Andronescu, Florian Popa, Nicolae Robu și Ștefan Iosif Drăgulescu sînt în incompatibilitate din 10 februarie 2011, data la care a intrat în vigoare Legea Educației, care prevede ca «persoanele care ocupă o funcție de demnitate publică nu pot exercita funcția de rector pe perioada îndeplinirii mandatului» și că «funcția de rector este incompatibilă cu deținerea de funcții de conducere în cadrul unui partid politic pe perioada exercitării mandatului»” (Hotnews.ro, 3 iunie).

Decizia ANI a venit, nu ca o surpriză pentru cei inculpați, dar ca un motiv de reală indignare. Astfel, Ștefan Iosif Drăgulescu, rector al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și deputat contestă în instanță decizia ANI și afirmă că „toți cei patru am primit la finele lui 2009 rezoluții din partea ANI potrivit cărora sîntem compatibili, fiind rectori și parlamentari în același timp. În același mandat, 2008–2012, ANI dă două rezoluții diferite. Nici o instituție care se respectă nu poate da două rezoluții care se bat cap în cap” (Evenimentul Zilei, 3 iunie).

Trebuie totuși menționat că, uneori, se mai schimbă legile în același mandat. Totodată, Nicolae Robu, rectorul Universității Politehnice din Timișoara a declarat pentru Mediafax, vineri, 3 iunie, că se simte „hărțuit” în urma multiplelor solicitări de documente ale reprezentanților ANI. Săpăturile au scos la iveală și niște scheleți mai vechi din dulapul Ecaterinei Andronescu, rector al Universității Politehnice din București și vicepreședinte al Partidului Social-Democrat.

„Ecaterina Andronescu a primit între octombrie 2009 și aprilie 2011 aproape 40.000 de lei în calitatea de manager al proiectului «Pregătirea competitivă a doctoranzilor în domenii prioritare ale societății bazate pe cunoaștere», calitate în care a fost desemnată chiar de ea” (România Liberă, 2 iunie).

Propun alcătuirea unui for comun care să militeze pentru încetarea oricăror investigații în activitatea actorilor noștri politici. Acum sincer, cine știe ce urmează să mai descopere?

Alexandra PANAETE

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top