Imagini de la Srebrenica

Mă uit la Hasan Hasanovici și nu-mi dau seama dacă e de fapt trist sau binedispus. Povestește des­pre ororile petrecute la Sre­bre­­nica, în iulie 1995 – cînd ar­ma­ta sîrbă, condusă de „monstrul” Ratko Mladici, a ucis, sistematic, peste 8000 de bărbați și băieți mu­sul­­mani – cu claritatea unui ghid tu­­ristic. Deși a trăit pe viu mo­men­­tul, copil fiind. A fugit prin pă­­durile care acoperă munții din jur și nu se gîndea decît că-i este foa­­me, dar că nu mai are sens să mă­nînce. „Mă gîndeam că nu are rost, pentru că oricum am să mor”, zice Hasan și schițează un zîmbet ciu­dat.

De ce rîde Hasan? De ce zîm­beș­te? Nu pot să-l întreb. Mi-e jenă de ce ar putea să gîndească, să nu creadă că nu înțeleg de fapt „spi­ritul bosniac”, ăla despre care mi s-a repetat zilele astea că așa e clă­dit, că asta e coloana lui verte­bra­­lă, că e ridicat pe detașare și ceva voie bună în fața dezastrului. Dar, pînă la urmă, am auzit teoria asta și de la sîrbii de aici, și de la croații din Bosnia, tuturor le place să spună așa ceva despre ei înșiși.

Pînă și de la români am auzit teo­ria asta uneori, dar nu pot să-i asta spun lui Hasan. Așa că prefer să-l las să vorbească, printre miile de pietre funerare albe, din mar­mu­­ră, care se lungesc prin cimitirul-me­mo­rial de aici, pînă la intrarea din lo­calitatea Potcari – Sre­bre­ni­ca.

Lui Hasan i-au ucis tatăl și fra­ții atunci. Continuă să-mi arate di­verse detalii prin hala unde trupele olandeze de menținere a păcii (care au menținut orice, numai pa­cea nu) au înghesuit doar cîteva sute de refugiați musulmani atunci. Restul au rămas închiși pe di­na­fară. Femeile, cît să fie violate și bat­jocorite, bărbații cît să fie duși prin păduri și executați. De asta lui Hasan, pe lîngă sîrbii alături de care e totuși obligat să trăiască, nu-i plac nici olandezii.

Prin centrul orașului Srebre­ni­ca, pe unde naționaliștii sîrbi au anun­țat deja proteste, cît lumea stă pe la terase, Milenko Ra­di­vo­ie­vi­ci, etnic sîrb în vîrstă de 81 de ani, aduce, dincolo de etnie și religie, eco­nomia în ecuația rămasă după răz­boi. Spune că azi oamenii de aici o duc foarte rău. „Numai aici, în oraș, erau vreo 17 fabrici, toate dis­­truse în război. Acum situa?ia eco­­nomică și politică e groaznică. în doi ani au schimbat trei gu­ver­ne. Uneori fac schimb de delegați între ei, între partide, e incredibil. Iar Partidul Democrat Sîrb are doar trei delegați acolo. Cum e po­sibil?”, se întreabă Milenko. În zona Srebrenica, majoritari sînt sîr­bii acum. înainte de război, po­trivit cunoștințelor lui Milenko, musulmanii dominau, însemnînd 70% din po­pu­la­ția de aici.

El, personal, cu etniile nu a avut vreo problemă. Despre Mla­dici, preferă să spună: „cel respon­sa­­bil trebuie să plătească”. Are totuși o dilemă, pe care o expune, aprins: „Da, l-au arestat. Dar de ce nu ia și dintre musulmani cîțiva care au omorît? Că parcă arestează nu­mai sîrbii!”.

Andrei UDIȘTEANU