Uraganul Katerina

Dacă m-aș numi Ecaterina Andronescu, singurul contract onorabil cu viața mea de aici înainte ar fi sinuciderea. Evident, o sinucidere politică și academică. O sinucidere politică, pentru că sînt rari, foarte rari politicienii care vor să legifereze o crimă în masă, cu efecte devastatoare pentru cel puțin cincizeci de ani de acum înainte. Una academică, deoarece, pînă astăzi, nici un rector al unei instituții respectabile de învățămînt din România nu a încercat, precum dumneaei, să își dea, cu atîta har, cu napalm în propria ogradă.

Nu știu dacă ați auzit de chirurgi în funcții de conducere, care să dorească angajarea unor oameni care suferă de Parkinson. Nu am habar de i-a venit vreodată unui șef de Poliție ideea să-și aducă în curte un agent de circulație care suferă de daltonism. Bănuiesc că doamna Andronescu este primul om de pe lumea asta, chipurile specialist super-calificat în domeniul managerial și în cel educațional, care vrea să îi facă fișa postului lupului, pentru a-i da apoi juma’ de normă de bodyguard la oi.

Lucrez de aproape nouă ani în învățămîntul superior, patru ani înainte am fost student, însă de-abia acum mi-am dat seama cu adevărat de ce avem legi proaste în educație, sindicate așijderea și studenți slab pregătiți, cel puțin la momentul „t 0”, al intrării lor în universități. Iar singura cauză a acestei stări de fapt deplorabile nu sînt nici elevii, nici studenții, nici – aș îndrăzni să zic – profesorii, ci oamenii care se fac că lucrează, la nivel înalt, prin ministere, comitete și comiții. Unii dintre ei nu au făcut în viața lor un orar la școală, nu știu să alcătuiască o normă didactică, se află într-o relație de divorț permanent cu tot ce înseamnă management, însă fac legi și proiecte, au viziuni și inițiază „reforme”.

Nu cred că doamna ex-ministru este parte din suma asta a incapabililor care au ajuns să traseze autostrăzi „funerice” prin pădurea învățămîntului. Însă, mi-aș dori să fie așa. Și asta pentru că, dacă nu o pot suspecta de imbecilitate, nu îmi mai rămîne decît șansa de a bănui că motorul legii pe care vrea să o inițieze este un suspect grad de simpatie pe care o poartă unor tovarăși reciclați, ajunși astăzi rectori de seamă ai unor universități de salon.

Nu știu dacă lucrurile stau astfel, dar nu găsesc nici o altă explicație pentru ciudata inițiativă legislativă, care, de va fi vreodată luată în serios, ar transforma universitățile în bănci comerciale. Nu îți va mai trebui o diplomă de bac, ci vei putea deveni student „doar cu buletinul”. Fără avans, fără girant!

Alex SAVITESCU