Iașul premiază excelența
Academia de gardă 18 octombrie 2011 Niciun comentariu la Iașul premiază excelența 15Vineri, 14 octombrie, în Sala de Consiliu a Primăriei Iași a avut loc cea de-a 20-a ediție a evenimentului anual „Seara Valorilor”. Cu acest prilej, primarul Gheorghe Nichita a oferit premii pentru excelență în domenii precum educație, artă, afaceri, dar și două titluri de cetățean de onoare a orașului, unul dintre ele rectorului Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa”(UMF), prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, iar celălalt academicianului Radu Miron.
Festivitatea de premiere a fost deschisă de corul Operei Naționale din Iași și de mesajul primarului Gheorghe Nichita. Acesta a punctat faptul că oamenii de valoare reprezintă cea mai mare bogăție a orașului și că „distincțiile oferite nu sînt simple acte de complezență”.
Prima personalitate premiată a fost Înalt Preasfințitul Mitropolit Teofan. Au urmat premiile oferite pentru „Excelență în educație”, care au fost acordate unui număr de zece profesori și 18 elevi ieșeni cu rezultate deosebite la concursuri internaționale. Premiul „Pogor” pentru întreagă activitate le-a revenit anul acesta rectorului Universității de Arte „George Enescu”, profesorul și compozitorul Viorel Munteanu și inventatorului Boris Plăhteanu.
Premiul „Vanda Condurache” a fost acordat, ca în fiecare an, de către prof. univ. dr. Daniel Condurache. Anul acesta distinctia i-a revenit jurnalistei de la TVR Iași, Gabriela Gugeanu Baiardi. Premiul este adresat, după cum a precizat profesorul, „unei profesii care, în mod paradoxal, este cea mai agresată: cea de jurnalist. Pe de o parte din interiorul presei, pe de altă parte din exteriorul ei. În meseria noastră, calități precum onestitatea, obiectivitatea, talentul, sînt din ce în ce mai rare.”
Cu final neprevăzut
Cînd a primit distincția de cetățean de onoare, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae a precizat faptul că, dacă festivitatea s-ar fi desfășurat acum o săptămînă ar fi avut un alt discurs. Acum, „această manifestare are o altă semnificație. A fost un semn. În ultima săptămînă am fost scuipat, lături s-au aruncat în capul meu, am privit cu uimire cum familia îmi este dezonorată, cum colaboratorii mei sînt incriminați pentru singurul lucru că sînt loiali universității.” Acesta a precizat că și-ar fi dat demisia și ar fi emigrat împreună cu familia, dar acest premiu l-a făcut să se răzgîndească. „Acolo unde a scuipat DNA-ul, au pupat primarul și ieșenii. Da, mă întorc și ies la luptă. Candidez la funcția de rector în continuare. Mă întorc la Colegiul Medicilor și candidez la funcția de președinte. Și mai nou, mă întorc în politic cu un program foarte clar: apărarea libertății.” La începutul săptămînii trecute, DNA Iași a demarat o anchetă în care este implicată UMF.
În încheierea evenimentului, primarul Gheorghe Nichita a precizat că „în alți ani se terminau sărbătorile la «Seara Valorilor», într-o altă atmosferă. Dar vreau să știți că nu regret nimic din ce s-a întîmplat astăzi aici.”
Seara s-a încheiat în acorduri de muzică clasică. Moderatoarea evenimentului a fost Irina Păcurariu.
Roxana GORCIOAIA
Adaugă un comentariu