Zona euro are trei probleme

Moneda, datoriile suverane și cea a consensului politic. Cum le rezolvăm?

Cînd, la jumătatea lunii august 2011, șeful FMI, franțuzoaica La­gar­de a cerut recapitalizarea băn­cilor europene, primii care au să­­rit în sus au fost Comisia Eu­ropeană și Banca Centrală Eu­ro­pea­nă. „Nu e cazul, băncile sînt bi­ne capitalizate, nu știm de unde are doamna Lagarde aceste informații”, spu­neau atunci la unison Trichet și Rom­puy. După o lună, cele două ins­tituții au întors armele, cerînd ele însele recapitalizarea cît mai ur­gentă a băncilor. Ce s-a întîmplat între timp, care e de fapt starea instituțiilor de credit europene și ce șanse are planul Merkel Sarkozy de rezolvare a crizei euro?

Exact ca în 2008, sistemul bancar e dominat de neîncredere. Băn­cile nu își mai împrumută bani între ele pentru că nu știu dacă și-i vor mai vedea la loc. Sume importante au fost împrumutate țărilor super-în­datorate, iar un haircut al datorii­lor acestora ar însemna acceptarea unor pierderi. E ca și cum unui or­ga­nism deja slăbit îi mai tai din rația de vitamine. Va slăbi cu viteză și mai mare. Cazul prăbușirii băncii Dexia a tras semnalul de alarmă.

Evident, testele de stres au fost mai degrabă o glumă decît un examen riguros de să­nă­ta­te. Da­că Dexia, care la teste a luat note maxime, falimentează, cum o să te aștepți ca celelalte bănci să fie să­nă­toase?

Pentru a evita orice faliment vi­itor, trebuie să capitalizăm băn­ci­le, au spus Merkel și Sarkozy. Din ce bani însă? Statele au ele însele pr­o­bleme cu deficitele și trebuie să strîn­gă cureaua. BCE e la limita de jos a posibilităților, iar Fondul de Stabilitate nu e destinat sistemului bancar, ci sprijinului financiar al ță­ri­­lor în dificultate.

Nemții vor ca Statele să își spri­jine băncile. Francezii vor ca banii să fie europeni (de la FSFE, BCE, nu importa). Un acord se va găsi în cele din urmă.

Însă problemele zonei euro nu se reduc la bănci. Momentan, zona are trei mari probleme: una a da­to­riilor suverane, una a monedei și o alta politică – cînd vine vorba de de­cizii politice, acestea se iau greu, tîrziu și nu întotdeauna cu eficacita­te. Problema monedei euro nu se poa­te rezolva pînă cînd nu rezolvi tranșant problema Greciei. Cea a datoriilor nu se rezolvă nici prin aus­teritate (care te împinge într-un cerc vicios) și nici prin înființarea utopicelor State Unite Europene, iar cea politică are cele mai mici șan­se de a fi stinsă. E o problemă culturală de care nu ai cum scăpa.

În fond, să nu uităm că uniunile monetare au o viață relativ scurtă. Unele s-au stins după 15 – 20 de ani, altele au durat 50 de ani, dar nici una nu e infinită. Majoritatea uniu­nilor monetare din istorie asta ne spun: că unde nu e mai nimic in comun (culturalicește vorbind), nu te poți aștepta la speranța prea mare de viață în comun.

E ca și cum ai încerca să faci un animal nou, dintr-un elefant (recrutat pentru forța lui), un cîine (pentru inteligență și fidelitate), o privi­ghetoare (ca să cînte frumos la o adică) și un ghepard (pentru viteză și eleganță). Ce te faci dacă anima­lul va păstra forța privighetorii și vo­cea elefantului?

Dan POPA