Beatrice Rancea: Opera Națională din Iași a fost o instituție închisă
Eveniment 24 octombrie 2011 Niciun comentariu la Beatrice Rancea: Opera Națională din Iași a fost o instituție închisă 7Beatrice Rancea nu a mai avut timp de regie din mai, de cînd a cîștigat concursul pentru manageriatul Operei Naționale. Iașul nu i-a dat răgaz. Și-a investit fără preget eforturile ca să aducă opera la fastul pe care l-a cunoscut pe alte scene. Drumul e lung, pentru că sala Operei e încă în reabilitare, dar „Tosca” lui Puccini va vedea lumina reflectoarelor pe 3 noiembrie, cînd Opera va împlini 55 de ani de la inaugurare.
Opinia Veche: Ce fel de fantome mai bîntuie prin pivnițele operei de la Iași?
Beatrice Rancea: Impropriu spus pivnițe, pentru că bîntuie cam peste tot. Vorbesc de personaje care au fost de mulți ani în funcție, care au condus destinele oamenilor de aici și nu știu cît și-au dorit să se întîmple lucruri mai bune aici. Eu știam că va fi greu, dar nu mi-am imaginat că va fi chiar atît de greu. Absolut toți artiștii din țară știu că Opera din Iași a fost o instituție închisă. Oameni de valoare și-au dorit să vină să lucreze în Iași, dar nu au fost acceptați din păcate.
M-a durut cînd am avut dirijori invitați, aceștia să mă întrebe cine a adus orchestra în halul ăsta.
O.V.: V-a fost asumat, cumva, rolul de salvator al Operei Naționale din Iași. De ce anume trebuie salvată?
B.T.: În primul rînd trebuie salvați oamenii pentru că pe toate compartimentele sînt oameni foarte talentați aici, incluzînd nu numai compartimentele artistice, ci și atelierele, tot ce este în spatele scenei, oameni foarte dăruiți meseriei pe care o practică. Trebuiesc respectați și puși acolo unde le este locul. De exemplu m-a durut cînd am avut dirijori invitați, aceștia să mă întrebe cine a adus orchestra în halul ăsta. Puțini sînt cei care înțeleg că în toată lumea se practică aceste schimburi. Este absolut necesar ca o orchestră să lucreze cu cît mai mulți dirijori importanți, și mai necesar ca soliștii să aibă parteneri de talie internațională, ca cei pe care i-am invitat.
O.V.: Ați fost director al Teatrului Național din Constanța. Ce anume aduc artișii din provincie în plus față de cei din capitală?
B.T.: Personal nu îmi place termenul de „provincie”. Am lucrat foarte mult cu artiști din afara Bucureștiului. Un avantaj în momentul în care vii într-un oraș cum este Iașul este că oamenii fac numai asta. Nu fug la telenovele, la emisiuni, nu au altceva decît asta. Sînt mult mai liberi să se dedice acestei arte.
O.V.: În 2009, Opera din Lynderbourne a pus la dispoziție spre descărcare o variantă video electronică a unei reprezentații a „Tristan și Isolda” de Wagner. Cum comentați această popularizare online a spectacolului de operă?
B.T.: Orice lucru făcut pentru public este binevenit. Important e să ieșim din instituție, să ne apropiem cît mai mult de public prin orice mijloc prielnic să ni-l aducă mai aproape.
O.V.: Credeți că Opera suferă un proces de ermetizare?
B.T.: Nu neapărat, dar implicit opera înseamnă ceva diferit decît teatrul. Dacă pentru teatru s-au imaginat atîtea scenarii neconvenționale, bucătării, pivnițe, străzi, opera are nevoie de anumite condiții care nu lasă loc de improvizații. Un spectacol de operă nu poate funcționa dacă nu există o fosă în care să se amplaseze orchestra, o sală cu acustică prielnică. Opera este altceva și trebuiesc respectate niște reguli pentru că altfel de pierdut are publicul și calitatea spectacolului. De exemplu, în Iași, Casa de Cultură a Studenților e singura care are fosă pentru orchestră, de aceea, în condițiile în care sala operei va mai fi în reabilitate o perioadă, depindem numai de ei. Iar cum Sala Gaudeamus este ocupată în luna decembrie, va trebui să găsim niște soluții auxiliare precum recitaluri de operă la Filarmonică, seri de colinde.
Din păcate, sala înseamnă 90% din spectacolul de operă.
O.V.: V-ati anunțat demult credința în complexitatea actului artistic de operă, de la fast, la ținute, la amploarea sălii de spectacol. Ce potențial ați văzut în Iași ?
B.T.: Avem de toate, dar așteptăm să intrăm în sediul renovat. Evident, ținuta pe care o are un spectacol într-o sală atît de frumoasă este alta, așteptăm publicul să se îmbrace ca atare, să servească șampanie în foaier cum se practică peste tot în lume, ne dorim spectacole de calitate refăcute din punct de vedere al regiei și scenografiei. M-am întristat în momentul în care am fost oprită pe stradă de oameni pe care nu-i cunoșteam să mă felicite că am venit aici, iar în momentul în care i-am invitat să vizioneze un spectacol care se juca atunci mi-au spus „Doamnă, îmi pare foarte rău, apreciez opera, dar nu putem să intrăm în Casa de Cultură”. Și mi-au spus asta în pofida faptului că am făcut cu toții eforturi foarte mari să facem posibile reprezentații cu artiști de renume, dar nu se pot compara cu peisajul de ansamblu al sălii. Din păcate, sala înseamnă 90% din spectacolul de operă. De asta spun că potențial există foarte mult în Iași.
O.V.: De ce ați ales „Tosca” de Puccini pentru aniversarea a 55 de ani de la inaugurarea Operei?
B.T.: Acum 55 de ani a fost „Tosca”. Motiv pentru care aniversăm cu acest spectacol și dorim să oferim o surpriză celor care acum 55 de ani au fost pe scenă sau în spatele scenei în acest spectacol.
Alexandra PANAETE
Adaugă un comentariu