Fețe pictate la karaoke

Lume vine, lume pleacă. Mai mult vine. Barul este plin, iar locuri la mese nu mai sînt demult. Cineva tot cară scaune dintr-un separé. Ma­jo­ritatea celor care sînt acum în pi­cioare aici erau cu cinci minute îna­inte în Underground, mascați pen­tru Halloween Party. Cam așa este fiecare vineri seară în Tavernă. Fi­ecare dansează cu cine apucă, pe melodiile puse între piesele care se cîntă la karaoke.

Ne-așezăm la o masă cît să avem vedere bună în restul barului, apoi observăm locul așa cum îl știm de multă vreme. Același semiîntuneric, în care două-trei persoane care au gre­șit crîșma se găsesc să încerce blitz-ul camerei. Aceleași înjurături care urmează cu fiecare poză făcută. Un cuplu sprijinit pe jumătate de masă se sărută toată seara. Același Edi Sney la calculator. Nici barmanul nu s-a schimbat, parcă recunosc tricoul cu Iron Maiden.

Cover-ul bate originalul

Doi tipi în cămăși roz, mulate, burtoși dansează șchiop, pe lîngă ritmul melodiilor. Unul îi zice la un moment dat celuilalt, cînd în boxe se-auzea „Ciocîrlia”, o variantă rock: „Bă, la asta chiar tre’ să învățăm versurile”.

La „Vinovații fără vină” lumea cîntă în cor. Nu se opresc pe la ju­mă­ta­tea strofei că n-ar ști mai departe, nici n-au nevoie să-i continue Pitiș. Cunosc cu toții piesa, măcar pentru că vin aici suficient de des. Din cînd în cînd se mai aud zgomote de sticle sparte, semn că lumea se distrează și bea. Cît despre me­lo­di­ile de la karaoke, sună bine, chiar dacă oamenii nu sînt profesioniști. Oricum, după suficientă bere melodia cîntată poate să semene foarte mult cu piesa originală.

La masa de lîngă mine, un tip îi propune prietenului său: „Uite bă, tu te duci la aia-naltă, eu mă duc la aia grasă!” Celălalt e de-acord. Se ridică amîndoi și pornesc hotărîți. Cînd ajung la fete, cel care lansase propunerea se îndreaptă spre toaletă. Cotton – eyed Joe. Oamenii se ridică la dans. Fumul dens din bar, numărul mare de sticle de bere de pe masă și scrumierele pline de chiș­toa­ce anunță că aici sînt oameni care vin ca acasă, își petrec mai mult timp în bar decît la cămin.

Și pentru că există și ceilalți, care au bani mulți și vin să se distreze, se pune muzică și pentru ei. Din boxe se-aude „Arde” a celor de la Pa­ra­zi­ții. La o masă, un pletos masiv își ia haina de piele de pe spătarul scau­nu­lui și zice scurt: „Mă găsiți în Un­der”, iar altul rîde cu poftă și-l opreș­te, ținîndu-l de mînă: „Stai că nu mori, se termină și-ți pune Slayer”. Lîngă ei, într-un hanorac cu Pantera stă un metalist slăbuț, înalt, dormind cu căș­tile-n urechi.

Livia RUSU