De la corupție la lipsă de organizare

Fotbalul românesc se bălăcește în mediocritate din vina lui, starea de fapt fiind nimic altceva decît o prelungire în plan sportiv a problemelor socie­tății românești. Criza, suprapusă peste vechi carențe care au devenit dominante în aceste timpuri, a devenit scuza genera­lă pentru cei implicați în fenomen. Pu­tem developa însă mai jos cîteva cauze.

1. Lipsa de organizare. Cele mai multe cluburi de la noi suferă din plin la acest capitol. Conduse de patroni controversați, lipsiți de viziune, sau de președinți puși pe căpătuială, acestea trăiesc – în plan sportiv – la mica ciupeală, după principiul „las’ că merge și așa”. Organigrama, dacă există, e înțe­sa­tă de pile și rude în jurul cărora gra­vitează cam aceiași „oameni de fotbal” fără trecut și cu prezent incert. Din pă­cate, nimeni nu privește clubul ca pe o companie, în care să existe profesio­niști redutabili în domenii conexe, dar vitale, precum marketing sau merchandising, ori departamente strategi­ce precum scouting (căutare și selecție de talente). Mai pe românește spus, în jurul proprietarului mișună o cohortă de lingăi condusă de președinte, care nu are altă grijă decît să-i intre în grații și, în subsidiar, să-l fure umflînd bu­getele de transferuri. Atît patronul, cît și președintele, se cred deținătorii ade­vă­rului suprem și, în general, nu ac­cep­tă sfaturi în contradictoriu cu pre­ju­decățile lor. Antrenorul, oricît de pre­gătit ar fi, nu valorează cine știe ce în ochii lor. Nu există răbdare cu el, du­pă cum la angajarea lui nu a existat o analiză serioasă dacă se potrivește sau nu cu echipa pe care ar urma s-o conducă. De regulă, antrenorii sînt obe­dienți, nu sînt chestionați asupra transferurilor și nici interesați să promoveze jucători tineri.

2. Dispariția bazelor sportive. Ca fenomen de masă, fotbalul și-a diminu­at serios importanța din cauza acapa­ră­rii terenurilor de către dezvoltatorii imobiliari. Numai în București au dispă­­­rut peste 220 de terenuri în ultimii 20 de ani. Ca urmare, a scăzut numărul de jucători legitimați, diminuîndu-se ba­za de selecție. Importurile ieftine nu au adus nimic bun. A lipsit rigoarea se­lec­ției, în ecuație contînd doar dispoziția impresarilor de a-și împărți co­misioanele cu angajatorii. De la ju­niori nu vine mare lucru, pentru că preocuparea nu există. Antrenorii prost plătiți caută să-și completeze venitu­ri­le din ciubucăreala părinților, lăsînd bal­tă ideea de performanță. În plus, condițiile sînt mizerabile și, acolo unde există, totul e suportat cu bani aduși de acasă de micuții jucători. Cele cîteva inițiative private – cea mai cunoscută fiind Academia Hagi, lîn­gă Constanta – nu sînt decît excepții ca­re confirmă regula.

3. Corupția. La nivelul Ligii I este cea mai mediatizată, iar arestările și au­­dierile celor implicați în arbitraj vor scoate la lumină mai multe bube care erau neobservate. Totuși, această pro­iecție la nivel înalt ascunde în umbră mizeria de la nivelul eșaloanelor inferioare, unde colcăie blaturile, interesele de tot felul, taxele de protecție etc. Avem un fotbal sărac ținut în mînă de bogați semidocți, un fotbal în care regulile există pentru a fi interpretate în toate felurile, un fotbal prea mult discutat și prea puțin jucat. Lipsa spec­tatorilor din tribune este cea mai solidă probă contra celor care au sen­za­ția că rămînerea lor în fenomen mai este oportună. Sumele mari încasate din drepturile TV reprezintă manevre co­merciale ale unor firme de distribuție TV pentru creșterea masei critice de cli­enți, nicidecum o victorie profesio­nală a șefilor Ligii I. Odată cu ajunge­rea la saturație a pieței, păcăleala și bluful cu care Dumitru Dragomir se menține în scaunul de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal nu vor mai avea susținere.

4. Lipsa de strategie. Federația Ro­­mână de Fotbal se învîrte în jurul cozii și se mulțumește să aibă grijă doar de organizarea la nivelul echipelor na­ționale. Cu un cincinal în urmă se vorbea de cîteva investitii solide în centre de excelență, în pregătirea antrenori­lor, în aducerea de personal calificat din străinătate. Totul a fost pe hîrtie, iar pu­ținele realizări erau planificate de foarte mulți ani ca să nu fie gata. Interesant e baletul diplomatic internațional al lui Mircea Sandu, care și-a crescut masiv cota la UEFA si FIFA, în timp ce reprezentativa se află la cel mai scăzut nivel din istorie!

Dorin CHIOȚEA