Golanii noștri nu mai sînt frumoși

Nu se anunță vremuri prea bune pentru stu­denții nemulțumiți de reglementările din sistemul universitar. Nu doar că ministerul nu vrea să le recunoască Statutul postat pe Facebook, dar le-a și pregătit terenul pentru niște examene de admitere și absolvire care să treacă prin ei precum coasa printr-o pă­șu­ne plină de buruieni. Se pare că nu există nici o șansă pentru cursanții noștri care au ieșit să protesteze în fața Casei de Cultură a Stu­den­ților.

Legea lor s-a scris de mult, de că­tre altcineva aflat la o distanță semnificativă de studenție, cu o mînă de fier care nu va fi ni­ciodată a lor. Cît timp ei se cramponează de niște drepturi și libertăți pe care oricum de­ja le au în mod formal (precum burse, re­du­cere la transport sau reprezentativitate în Se­natul u­niversitar) sau și le-au arogat, informal (cum ar fi alegerea cursurilor la care să fie pre­zenți ori evaluarea profesorilor), universi­tă­țile își țes planul de-a se alege și cu bani de la minister și cu studenți cît mai buni.  În urma unor observații nesistematice, se poate lesne vedea că cei care ies cu piep­tu­rile pline de năduf la înaintare în piețe nu sînt neapărat și cei care rup cartea. De cele mai multe ori, sînt aceia care s-au adăpostit în sînul unei asociații mai mult sau mai puțin vocale, pentru a adera la idealuri comune me­­nite să răstoarne sistemul. În timp ce „to­cilarii” înghit programatic ce li se dictează, și se formează pentru cariera visată în pofida gă­­urilor negre din sistem, nemulțumiții ră­mîn să protesteze că în facultate fac numai te­­orie. Cînd, de fapt, preferă plaja din timpul va­­canței de vară în locul stagiilor de practică.

În astfel de vremuri, se pare că mani­fes­ta­țiile studențești nu sînt mai adecvate în pe­i­sajul universitar autohton decît o cratimă ca­re nu-și găsește locul unde trebuie într-o struc­tură semantică. Dacă în 1987 ne mîn­dream cu „golanii” noștri care au protestat strigînd că „vrem lumină să învățăm și apă să ne spălăm”, pe rebelii de astăzi nu prea avem de ce îi lăuda. Tinerii noștri au nervul, dar le lip­sește ceva din substanța fundamentală, ce îi diferenția, pe timpuri, pe studenți de cei­lalți. Libertatea o au, la fel și nemulțumirea, în­să nu și temeinicia și legitimitatea justifi­că­rilor. Cît timp își redactează pancartele fă­cînd greșeli de gramatică, aceștia nu pot a­menda faptul de a nu fi luați prea în serios. De-a lungul timpului, nu am auzit să se fi plîns public vreo asociație cu putere în glas de profesorii care nu își țin cursurile în po­fida faptului că ei ar vrea să învețe mai mult decît li se predă. Sau de bursele care, în loc să se dea celor care merită, se acordă ce­lor cu media șase. Nimeni nu s-a plîns fiind­că se plafonează din cauza faptului că marea ma­să a colegilor este lipsită de noțiuni ele­men­­tare. La limită, cred că aceste aspecte nu doar sînt tolerate, ci ele convin celor pentru ca­re facultatea ar trebui să fie mai ușoară de­cît o plimbare prin parc. Pînă la urmă, ceea ce merită cu adevărat nu poate fi obținut de­cît cu greutate și efort pînă la sînge. Și acest lucru ar trebui, cumva, stipulat în Statutul Stu­dentului.

Laura PĂULEȚ