Ultima problemă a Camerei Deputaților
Informare 29 noiembrie 2011 Niciun comentariu la Ultima problemă a Camerei Deputaților 1După lungul șir de dezbateri în legătură cu problema cîinilor vagabonzi, mai marii Parlamentului au hotărît că locul patrupezilor fără zgardă este indubitabil în spatele gratiilor scunde.
Soluția s-a proliferat în momentul în care, conform Mediafax, Camera Deputaților „a adoptat, marți, cu 168 de voturi «pentru», 111 voturi «împotrivă» și 14 abțineri, Legea privind cîinii comunitari. Legea a fost adoptată după mai multe săptămîni de amînări.” (Mediafax.ro, 22 noiembrie).
Dacă ședința a stîrnit destul de multă vîlvă, atît printre politicieni, cît și printre reprezentanții asociațiilor care protejează animalele, atunci si în provincie lucrurile stau la fel. A doua zi, în Adevărul a apărut o știre care prezenta situația din întreaga țară.
Cît despre capitala Moldovei, aici legea „împarte populația Iașului în două tabere. Dacă unii concitadini sînt de părere că singura modalitate de a scăpa de patrupedele fără stăpîn este eutanasierea, alții consideră că o astfel de practică este «inumană» și că dacă s-ar lua decizia ca animalele să fie omorîte ne-am transforma într-o „țară de criminali”. (Adevărul, 23 noiembrie).
Din armata de prozeliți a lui Brigitte Bardot au făcut parte și politicienii care au găsit în contextul general un pretext bun să realizeze analogii între situația discutată și cea în care se află țara noastră în acest timp. Printre ei se numără și Corneliu Vadim Tudor care a afirmat pentru Realitatea: „Ne rugăm lui Dumnezeu să-i ia gîtul lui Băsescu. E o bestie. Mai întîi omoară cîinii, apoi vor trece să omoare și oamenii. S-au strîns toți hingherii din țara asta într-un singur partid, în PDL. Băsescu e oricum cu un picior în groapă.” (Realitatea.net, 22 noiembrie). Cu toate acestea, există și deputați care au votat fără a le păsa cu adevărat ce se va întîmpla cu animalele de pe străzi. Un exemplu ar fi deputatul PDL, Raluca Turcan care a declarat vineri, 25 noiembrie pentru o publicație sibiană că „acest vot nu a fost o decizie personală. A fost vorba de solidaritate pentru PDL” (Turnulsfatului.ro, 25 noiembrie). Astfel, indiferent de ce se spune în media, e clar că legea deja se aplică în țară.
Următoarele șaizeci de zile vor decide dacă animalele fără stăpîn de pe străzi vor fi tot acolo, pentru că legea prevede ca serviciile specializate pentru gestionarea cîinilor fără stăpîn să amenajeze și să suplimenteze din fonduri proprii, în funcție de necesități, adăposturile publice. Pînă atunci, de fiecare dată cînd vom păși pe trotuar vom ști sigur că cel puțin un patruped înfometat va cerși atenție și-un capăt de covrig pe lîngă pubele.
Lidia Mariana RUSU
Adaugă un comentariu