„Un buget sub limita de supraviețuire”
Cap în cap 29 noiembrie 2011 Niciun comentariu la „Un buget sub limita de supraviețuire” 1Opinia Veche: Care sînt șansele ca această inițiativă să aibă succes?
Ecaterina Andronescu: Chiar dacă luăm în acest moment în calcul voturile din Senat, din Parlament, că votează împreună Senatul cu Camera, evident că nu avem voturile toate. Dar întîi se face un raport de neconstituționalitate după care probabil că vom aborda și din punct de vedere al numărului de voturi. Poate că sînt și reprezentanți ai puterii care vor vota suspendarea.
O.V.: Care a fost implicarea domnului Năstase? A fost foarte vocal în presă pe acest subiect.
E.A.: Domnul Năstase, pe lîngă faptul că e președintele Consiliului Național al PSD, este jurist de meserie, profesor în domeniul științelor juridice. Deci eu cred că opinia domniei sale poate fi ușor argumentată pe baze constituționale, pentru că suspendarea președintelui este legată întotdeauna de încălcarea constituției.
O.V.: Care credeți că au fost greșelile președintelui, care au dus la această decizie a opoziției?
E.A.: Eu nu sînt jurist, iar noi am făcut acum o echipă formată din reprezentanții PSD-ului și-ai USL-ului, care sînt specialiști în probleme constituționale și care vor decide dacă sînt suficiente motive ca să poată merge mai departe sau nu, deci deocamdată sîntem la această etapă și n-aș vrea să comentez lucuri pe care nu le știu. Dacă vreți să comentăm despre educație, cu drag.
O.V.: Care au fost greșelile pe educație ale președintelui sau ale conducerii?
E.A.: Nu pot să spun ale domnului președinte, decît în măsura în care n-a intervenit. Un buget care este sub limita de supraviețuire a sistemului de educație și de aici derivă o mulțime de lucruri care nu se mai pot face și care nu sînt de natură să îmbunătățească din punct de vedere calitativ educația și chiar cantitativ și ne îndepărtează de Europa în loc să ne integreze în Europa.
Ecaterina ANDRONESCU
Adaugă un comentariu