Lecțiile doctorului Hutter (II)

Dr. Gabriel Hutter suspină cînd începe să explice cu ce se ocupă mai exact. Și totuși o face, cu vorbe rare și apăsate, cu răbdare. Ia fete care nu știu nimic și scoate din ele aur pur. „Du-mă cît mai departe în timp și spațiu”, le provoacă la în­ceput dr. Hutter cu o oarecare aroganță.

Și toate se uită la el și habar n-au ce trebuie să facă, se fac mici în scaun și tac. Sînt toate niște bu­că­ți de humă înainte de a ajunge în atelierul maestrului: sistemul edu­ca­țional din România e dezastruos, iar el reprezintă alternativa.

„If you are looking for success be a bad girl. Fetele bune ajung în Rai, cele rele unde vor. Chiar și în al IX-lea cer, dar aici pe Pămînt”, scrie pe spatele cărții de vizită a dr. Hutter. Mai jos, pe aceeași în­că­pă­toa­re bucată de carton: „Are you special??!! Then just between you and me”. Dr. Hutter le predă fete­lor totul, absolut totul. Le spune cînd a fost creat Universul, care e viteza luminii, cîte oceane sînt și cîte planete, care-s primele invenții ale umanității, și după aia mințile fetelor încep să se descîlcească. Se poate zice că le face bine un pic de cultură generală. După o vreme, ele­vele doctorului de la Piața Rosetti pot pleca prin Dubai sau Japonia, să cîștige bani grei. Nici măcar una n-a rămas în România.

„Lucrez doar cu fete, pentru că fetele sînt interesate de dezvoltare personală. Nu mai sînt ca acum 30 – 40 de ani, să se apuce de făcut copii la 20 de ani. Pe băieți îi in­teresează doar meciurile, femeile și terasele”, explică el. Multă lume îl întreabă: „De ce remodelați doar domnișoare de 1.80, cu sînii mari?”. Dr. Hutter zîmbește pe sub mustăți și imită chiar o fată grasă și cam urîtă, care se interesează: „Pe noi, astea mai obișnuite, de ce nu ne pri­miți?”. Răspunde cu o compasiu­ne mimată: „Ce să le faci, ele au mai multe șanse în viață”. E un fel de întoarcere la selecția naturală.

Dr. Hutter studiază sumar ce­tă­țeni oarecare decupați de vitrina sa, din semi-întuneric: iată că mai traversează cîțiva, iată că fuge unul pe trotuar, se vede din el doar o dungă, iată că întoarce încă un autobuz 311 și-și varsă conținutul în dreptul florăriei, nici o aleasă. Din­coace de geam sînt fotolii ro­tunde și largi, mai încolo se cocoa­ță pînă-n tavan volume nedesfăcute din colecțiile „Adevărul” și „Jur­nalul Național”, postere și steaguri din campania prezidențială a lui Sorin Oprescu, un birou imens plin cu ziare și markere colorate. Mai e un ceas care ticăie supărător, o har­tă a lumii, iar sus de tot, peste cărți, e o păpușă în cutie.

Vlad ODOBESCU