Gînduri amestecate (III)

o Norvegianul Anders Brei­vik, cel care a ucis în iulie 77 de persoane pentru a semnala, prin­tre altele, „pe­ri­colul multicultura­lismului” în Eu­ropa, contestă de­cizia experților me­dicali, care l-au încadrat la „schi­zo­fre­nie parano­i­dă” și au recomandat internarea în locul încarcerării.

„El es­te îngrijorat de faptul că acești ex­perți nu au suficiente cunoștințe des­pre ide­o­lo­giile politice”, a precizat avo­ca­tul său. Ce-i drept, istoria confir­mă faptul că dezaxații înțeleg și slu­­jesc exemplar ideologiile po­li­ti­ce.

o „Cine are un iPhone în această sală? Dar un Blackberry? Dar un cont de Gmail?”, întreabă Julian As­sange în timpul unei conferințe de presă. E primul care ridică degetul de fiecare dată. „Sîn­teți mîncați cu to­ții”, îi lă­mu­rește fondatorul Wi­ki­leaks pe cei în cauză: „În lumea de după 9/11, furnizorii serviciilor se­cre­te vînd dispozitive de supraveghere în masă pentru aceste teh­no­lo­gii”. În fața unei industrii care vî­nea­ză cu atîta iscusință secretele ome­ni­rii, Facebook este forma noastră de revoltă: spunem totul, absolut totul, în gura mare. Îi terorizăm pe securiști cu banalitatea exis­ten­țe­lor noastre.

o Încă una legată de Face­book, ca să fim pe trend: compania Zynga a fost evaluată la 9 miliarde de do­lari. N-ați auzit de Zynga, dar ați au­zit de Farm­ville, joculețul produs de Zynga, care-i ține pe corporatiști ocu­pați cu mulsul oilor și culesul pe­penilor. Potrivit calculelor făcute de cei de la „Capital”, valoarea de piață e aproape de două ori mai mare decît valoarea celei mai mari companii ro­mânești, Pe­trom. Se deschid pers­pec­tive frumoase de dezvoltare și, oda­tă cu ele, și oportunități pentru o generație de șmenari Farmville, care să preia terenuri virtuale pe nimica toată de la stat și să facă avere din re­vinderea lor. Încă se lucrează la construirea unui Gigi Becali cu tastatură și monitor.

o Pentru nostalgici: au rea­pă­rut escrocheriile cu mașini de cu­sut Singer, acelea pentru care o serie de colecționari germani sînt dispuși să vă dea grămezi de bani. Sînt mașini de cusut cu aer de legen­dă, în care evreii au depozitat toa­te metalele pre­­țioase de prin casă, înainte să în­ceapă deportările ce­lui de-al Doilea Război Mon­dial. Ca să scoateți bani din mașina de cusut a bunicii, procesul e destul de complicat, însă vă lă­mu­riți voi ce și cum, vă vor explica bine­vo­i­torii colecționari, cărora le urăm și pe această cale un călduros „Bine ați revenit!”. OK, dar de brandul „Caritas” chiar nu se mai ocupă nimeni în țara asta?

Vlad ODOBESCU