Partea nevăzută a Internetului

Șah-mat Niciun comentariu la Partea nevăzută a Internetului 19

Internet Corporation for Assi­g­ned Names and Numbers (ICA­NN), un fel de tătic al do­me­ni­ilor de Internet și-al adreselor de IP, a hotărît recent să dea liber la URL-urile care se termină în „.xxx” – destinate bineînțeles site-urilor cu conținut pentru adulți, a­cestea devenind astfel cumva mai puțin lipsite de etică.

Problema este că, înainte să fa­că asta, băieții de la ICANN apa­rent n-au gîndit treaba pînă la capăt. În primul rînd, nici o platformă actuală cu astfel de conținut n-ar avea vreun interes să-și schimbe terminația din „.com” în „.xxx” (un site care deja și-a cîștigat notorietatea online cu o adresă are numai de pier­dut din punct de vedere al nu­mă­ru­lui de accesări dacă o modifică). La cele care urmează să se înființeze sînt mici șansele să fie folosită no­ua terminație din simplul motiv că oamenii sînt deja prea obișnuiți cu „.com” sau „.org”.

Dar cel mai important aspect pe care nu l-au luat în calcul cei de la ICANN este faptul că acum o groa­ză de oameni cu prea mult timp li­ber se vor apuca de înregistrat do­me­nii aiurea, din diverse motive (ori pentru a denigra imaginea unei com­panii, ori pentru a obține accesări și profit de pe urma notorietății aces­teia ori pur și simplu pentru amu­za­ment). Domenii precum cocaco­la.xxx, obama.xxx sau, de ce nu, madonna.xxx.

Tocmai din acest motiv, multe companii și instituții deja s-au gîn­dit să-și cumpere domeniile afiliate. Universitatea din Kansas, de exemplu, a dat 3.000 de dolari pen­tru a achiziționa mai multe site-uri, printre care KUgirls.xxx și KU­nur­ses.xxx, pentru a evita viitoare incidente neplăcute. Și va conti­nua să plătească cîte 99 de dolari pe an (pentru fiecare domeniu în par­te) ca să păstreze posesia acestor URL-uri.

Ar fi interesant (și amuzant cel mai probabil) de urmărit cum evo­luează treaba asta la noi. Sînt cu­ri­os în cît timp o să apară site-uri de genul adiminune.xxx, salam­.xxx sau elenaudrea.xxx. Pentru că în România s-a dezvoltat cultul ăsta al asocierii cu termeni și imagini ostentative și vulgare, nu m-ar mi­ra ca de această decizie luată de către ICANN să se profite aici mai mult ca în alte părți ale lumii. Și, în­tru­cît mulți plictisiți și-așa își petrec timpul liber (și mare parte din cel de muncă) pe cunoscuta platformă de socializare în astfel de scopuri dubioase, nu pune cineva și de un facebook.xxx?

Ioan STOLERU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top