2012 în calendarul Iulian

A-ți petrece noaptea de Re­ve­li­on într-un club nu a fost niciodată spe­cialiatea mea, mai ales dacă stau să mă gîndesc la banii de rezervare pe care ar trebui să-i plătesc. Cu aceeași su­mă aș putea să iau trenul pînă la Ceplenița și să mă întorc acasă mul­țu­mit…cu taxiul.

Revelionul pe stil vechi în Soho a sunat promițător la prima vedere, în special dacă adaugi în ecuație și in­tra­rea liberă promisă pe afiș. Cu ris­cul programat în gînduri că aș putea să nu prind nici o masă, ajung pe la vreo nouă jumate. Odată intrat înă­un­tru, ne­liniștea se transformă în ru­și­nea că aș fi putut încurca zilele, de­oa­rece în club mai erau doar două persoane care se pregăteau de plecare.

Așezat la o masă din capăt cu ve­de­re bună la singurul televizor, în­cerc să mă integrez în atmosferă așteptînd-o pe Ioana. Înarmat cu o bere și cu 400 de mesaje pe telefon, încerc să ignor luminile care sînt de părere că mi-ar sta mai bine cu niște desene tri­bale pe față. Văzînd că mă distrez așa de bine, cei de la club decid să schim­be postul de la televizor pe Kiss Tv, la care cînta ăla cu chicka-bomb. Spre pierderea mea, nu am avut șan­sa să-l ascult deoarece boxe­le au avut loc doar pentru hiturile lui Dj Radoo.

Ciocnire între pahare de plastic

După vreo cîteva zeci de mesaje, își fac apariția și primii petrecăreți, îmbrăcați așa cum se cuvine, la costum și cămașă albă în cazul băr­ba­ți­lor și tocuri cu rochii scurte pentru fe­mei. Ușa de la intrare se deschide pentru prima dată fără ca eu să înjur din cauza frigului. A ajuns Ioana. Cît timp ne afundăm într-o discuție in­ter­minabilă despre sclipiciul de pe per­nele din spatele nostru și termo­me­trul dragostei care se tot încinge pe la televizor, își face apariția o barma­ni­ță care aprinde lumînarea de pe ma­să, semn că se apropie miezul nopții.

Un lucru foarte practic în Soho este podeaua, care de la intrare te ghi­dează cu niște leduri albastre, ofe­rin­du-ți șansa să te simți ca la o pre­zen­ta­re de modă, sau să găsești drumul că­tre ieșire atunci cînd ai băut prea mult. De ele se bucură și tipul de la masa alăturată care tot insistă în a-și poza prietena în același cadru cu lu­minile. Poate că nu e vacanța pe care i-a promis-o anul trecut, dar e mai ieftin.

M-aș fi așteptat ca momentul zero, în care trecem în 2012, să fie celebrat cu vreo numărătoare inversă sau măcar vreo urare ceva, singurul indiciu pe care l-am avut fiind doar schim­barea bruscă din playlist. Dar, dovada că efortul de a urca Copoul a me­ri­tat, a fost paharul de șampanie pri­mit din partea casei. Bucuros că to­tuși am făcut o afacere bună, am ciocnit paharul încercînd să percep sunetul de plastic ca fiind de sticlă.

Iulian BÎRZOI