Împletitură pe muchie de andrea

„Pentru tine? Că ai părul cam scurt”, mă analizează Rud înainte de a da verdictul, „na, știi cum e, nu cred că ai vrea să te răzgîndești a doua zi”, mai adaugă înainte de a-mi spune propriu-zis ce ar presupune întreg procesul. Cu un mic zîmbet continuă „durează, să știi, asta îți zic dinainte și o să și cos­te”, parcă pentru a vedea dacă într-ade­văr corespund standardelor. Cam de vreun an face dreadlocks (n.r.: coa­fură de tip rasta), dar poate jura că nu se pricepe prea bine la asta, deși ju­mă­tate dintre ele și le-a făcut de unul singur, atunci cînd nu a mai avut răb­da­re să aștepte un prieten să i le termi­ne. „Cam în două ture au fost ga­ta: una în mai, iar alta în noiembrie”, își justifică el neîncrezător di­fe­rența de lungime dintre codițe. Așa aflu că tehnica depinde de fiecare „artist” și niciodată nu vor arăta la fel. Im­por­tant e cum a învățat fiecare, „că nu prea poți să dai greș cu asta, e rela­tiv simplu, deși te dor degetele în­gro­­zitor du­pă”.

Șuvițe cu origine necunoscută

Ca într-o imagine din Kingston Town, Jamaica, unde purtătorii de co­dițe rasta se adună la povești, micul bar se pierde în muzica reggae pe care ei o ascultă de obicei cînd se în­tîl­nesc.

Nici nu apuc să întreb dacă ar fi ne­cesar să-mi las părul să crească pen­tru pieptănătura asta, că Rud mă și lă­murește, aruncînd ocazional cîte o pri­vire barmanului din cafeneaua în care a ales să ne întîlnim, că nu e ne­vo­ie decît de răbdare din partea mea, „se poate rezolva totul și cu extensii”. Și băgînd de seamă expresia mea mi­ra­tă, ține să-mi explice acest amă­nunt și îmi recomandă extensiile de păr ca fiind cea mai practică soluție, chit că ori­ginea șuvițelor este una ne­cu­nos­cu­­tă. Însă odată ce ți le-ai pus „nu tre­buie să mai ai grija părului”.

Cînd îl întreb de un preț apro­xi­ma­tiv, Rud se ferește să-mi spună e­xact despre ce sumă am putea vorbi, „depinde mult și dacă vrei îl faci tot odată sau nu” însă după cîteva oco­li­șuri socotește că ar fi în jur de 150 – 250 de lei. Iar cum ăsta e „un proces lung și meticulos”, în joc sînt și 20 – 30 de ore de muncă „pentru că dacă s-ar face simplu, ar avea oricine”. Și constă în în­cîlcirea prin tapare a unei șuvițe de păr, după care se strîng firele cu croșetul pe toată lungimea codiței.

Dread-urile sînt pentru el mai mult decît o simplă tendință sau o frizură tre­cătoare, au ajuns o cultură pe care o res­pectă, „abia acum un an și ceva am avut și eu curaj să-mi fac, deși îmi do­ream de mult, iar după ce vezi cum îți face altcineva, e imposibil să nu știi și tu la rîndul tău”, motivînd că preferă să cunoască oameni noi decît să scoa­tă un ban de buzunar din asta. „De a­cum rămîne să mă suni, să stabilim pe cînd ne întîlnim să îți încîlcesc pă­rul”, zîmbește el și se ridică să plece, iar eu știu că decizia asta va rămîne să o iau alt­cîndva.

Mădălina MORARU